Follow by Email

vineri, 11 septembrie 2015

Ranile separarii se cer vindecate. Altfel, supureaza la nesfarsit.

     Fie ca te reintorci la lucru dupa concediul pentru cresterea si ingrjirea copilului, fie ca el intra la gradinita sau la scoala, vei pleca de langa el si el de langa tine pentru o anumita bucata de timp, pentru cateva ore, pentru ca ulterior sa va regasiti unul pe altul in iubirea voastra.



   Tie ce imagini iti apar in minte cand te gandesti la cele dintai momente in care ai trecut printr-o separare? Poate sa fi fost vorba despre parintii tai, bunica, bona ta sau oricare alta persoana de care te simteai legat, atasat. Gandeste-te la cea mai veche dintre separari pe care ti-o poti aminti. - Este o intrebare pe care o pun adesea in grupurile de mamici de la atelierele se separare si stimulare senzoriala prin joc.
Raspunsurile primite evoca figurile unor copii de varste diferite, in hohote de plans, tipand Nu ma lasa!, langa usa casei sau cu obrazul lipit de geam, zbatandu-se in bratele celor carora ramaneau, facand cu mana si uitandu-se lung dupa figura mamei care se facea din ce in ce mai mica.
Cand apare anxietatea de seprare si ce e cu ea de e atat de importanta pentru echilibrul nostru in viata?
Adesea, a cunoaste si a intelege starea de fapt a lucrurilor (constientizare cognitiva) faciliteaza trecerea la constientizarea emotionala, acceptarea si integrarea vindecatoare a experientei.
Bun. 
Sa o luam pe rand. Cu primul pas. Aici.

Fatul creste si se dezvolta in mediul intrauterin, intr-o stare de simbioza totala cu mama sa. Dupa ce se naste, bebelusul este inalt dependent de mama si de ceilalti in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor sale. Daca m-as uita prin albumul vostru de fotografii de familie din primele luni ale bebelusului, cum v-as vedea? Si pentru ca am vazut multe albume foto si am insotit multi clienti in procesul separarii, stiu ca v-as vedea foarte lipiti fizic si nu numai unul de celalalt, mai tot timpul cu bebe in bratele tale.  

Apoi, pe masura ce creste, de la o luna la alta, copilul face diferite achizitii motrice - se intoarce de pe burta pe spate si de pe spate pe burta, sta mai intai in sezut cu sprijin, apoi fara sprijin, merge de-a busilea, se ridica in picioare, merge in picioare, sare, se catara etc. Fiecare dintre acestea este metaforic vorbind, un permis de trecere de la un nivel de autonomie la altul - ex.: se indreapta spre ce jucarie vrea, nu mai este exclusiv dependent de adult sa-i dea jucaria dorita. Daca m-as uita prin acelasi album foto (ne imaginam unul in care  sunt puse toate pozele), la pozele cu bebe avand aproape 1 an sau mai mare, ce/ cum v-as vedea?  La o oarecare distanta unul de celalalt. Nu ca iubirea  sau nevoia de conectare ar fi disparut, ci pentru ca bebe e la un alt nivel de dezvoltare.

Ei bine, desprinderea de adult, autonomia acesta nu este doar de ordin fizic, ci si emotional. Si ai vazut cat de frustra(n)t este in perioada in care copilul face o achzitie, nu-i asa?! La fel stau lucrurile si pe plan emotional. Cele 2 planuri nu coincid mereu ca dezvoltare in timp. Desi, fizic a reusit sa faca achizitiile care sa ii permita sa se distanteze de figura de atasament si sa se indrepte spre ce vrea el, emotional ii e de cele multe ori, mai greu, iar cand spun de cele mai multe ori, nu e ca si cand ar exista la Institutul de Statistica niste rapoarte care sa confirme sau sa infirme cele spuse, ci pentru ca acest de cele mai multe ori tine de tipul de atasament. Da, sunt mai multe variabile implicate in ecuatia anxietatii de separare la copil, iar atasamentul e una dintre ele. Un atasament sigur implica un anumit tip de separare, un atasament nesigur (anxios/ evitant) duce la alt tip de separare, iar un atasament dezorganizat la un cu totul alt tablou al separarii.

Si pentru ca relatia dintre voi este o diada, in care fiecare are propria sa experienta a conectarii si deconectarii de celalalt, in separare e deopotriva vorba despre tine si bebelusul tau. Propria ta experienta timpurie a separarii, ca si copil, de mama sau bunica ta isi lasa acum amprenta asupra felului in care gestionezi, simti si traiesti situatia reintoarcerii la serviciu, a lasarii copilului cu bona sau bunica, a integrarii lui in gradinita sau scoala. Este asadar, o ocazie excelenta de a iti vindeca propriile tale rani si a-ati sustine copilul in interdependenta sa.


Ranile separarii se cer vindecate. Altfel, supureaza la nesfarsit. Este o iluzie sa crezi ca exista retete universal valabile de a face fata anxietatii de separare. Ce e bun si potrivit pentru altul, poate sa nu mearga la tine. Afla de ce anume ai tu nevoie si nu te opri. Treci la urmatorul pas: satisfacerea nevoii. Si aici e de multe ori cu cantec. Mecanismele de autosabotaj functioneaza ca niste paznici de seama facand dificila schimbarea si metabolizarea ei.  Numai asa iti vei putea ajuta autentic copilul sa se separe usor-usor de tine, intorcandu-se ca un bumerang la tine pentru a-si lua ce are nevoie de la tine si deopotriva, pentru a-ti oferi ce ai tu nevoie.



Drd. Psih. Camelia Chetu
Motherhood Center


www.motherhood.ro
Cabinet Individual de Psihologie Chetu Camelia