joi, 5 octombrie 2017

Părinți, copii și polițiști - care-i legătura?

Săptămâna 2 - 8 Octombrie este săptămâna de Prevenire a criminalității. Sigur, ai putea să te întrebi ce legătură poate avea asta cu tine, părinte de bebeluș, (ante)preșcolar sau școlar, de vreme ce trăiești într-un mediu sigur, lipsit de violențe fizice și verbale în familia pe care ți-ai construit-o.


Evenimentul este direct legat, în opinia mea, de modul în care părinții îi introduc pe polițiști în viața copiilor. Ai idee câți părinți își amenință copiii că îi dau pe mâna Poliției ori de câte ori aceștia refuză să stea în mașină, în centurile de siguranță? Ori de câte ori mint?! Ori de câte ori urlă, tulburând liniștea publică?! Ori de câte ori sunt sunați de învățătoare sau directoarea școlii că i-au bătut pe alți coleg?! Ori de câte ori părinții sunt depășiți de trăirile lor emoționale și nu reușesc să gestioneze într-o manieră plină de înțelegere comportamentele copiilor!

În realitate, în practica mea psihologică de cabinet, observ cum în mod frecvent, din adâncurile acestor copii ies la suprafață o serie de nevoi, pe care caută de fapt, să și le satisfacă. Copilul care refuză să stea în centură are un motiv al lui: îl deranjează fizic la gât, îl ține la distanță de părinte (ceea ce pentru un copil cu anxietate de separare intensă este o adevărată dificultate existențială) etc. Cel care minte, și are o vârstă până în 6 ani, ei bine! de fapt, s-ar putea să nu facă o diferență clară între ce realitate și fabulație. Cel care îi lovește pe ceilalți colegi, urlă sau nu poate sta locului poate ascunde o hiperactivitate, cu sau fără deficit de atenție.

Amenințările pline de convingere și repetate ale părinților cu "Atenție, polițistul!" aduc în structura psihică a copilului  un soi de identificare cu infractorul și odată cu asta un șuvoi de emoții și mecanisme de apărare.
Eu îmi aduc aminte cum undeva în jurul vârstei de 6 ani, luasem niște bani din geanta mamei fără să îi spun și când a descoperit că îi lipsesc, a început să toarne cu putere și necontenit amenințările astea. Suficient cât să înțeleg nu doar mesajul, dar și să mă feresc ca de dracu' de polițiști. La început, adult fiind, când mă opreau polițiștii în trafic, tremuram ca varga, la propriu. Sistemul meu limbic striga asurzitor "Atenție, păzea!". Așa că am început să conduc cu și mai mare atenție (evitare, normal "Mai bine mă feresc și gata!") - să semnalizez ori de câte ori când pornesc de pe loc sau schimb direcția de mers, de exemplu. Dar emoțional vorbind,..., adică simțind, era tot acolo.

Așa că a urmat o perioadă în care rând, pe rând, cabinetul meu de psihologie din Motherhood Center  a început să se umple cu clienți - polițiști, avocați, procurori și judecători (și cu mulți încă mai lucrez:) ) sau mame cu copii - victime ale violenței domestice (în care ulterior, la proces cuvântul copiilor a contat decisiv în acordarea tutelei). Am descoperit că să fiu în mijlocul lor a fost și este extrem de securizant emoțional pentru mine. În felul acesta, frica s-a convertit din prudență în siguranță.
 Acest material pe care îl scriu este nu un demers de auto-dezvăluire publică, ci vine la rugămintea insistentă a unui client de-al meu....normal, inspector în Poliție!, de a transmite părinților mesajul de a îi împrieteni pe copii cu ideea de polițist = protector, salvator. Într-un context de criză, în care copilul este atacat, cum ar fi pentru tine, părinte, să știi că nu a apelat la polițistul de pe stradă/ gardianul școlii pentru a se proteja, de teamă să ...?!

Și eu mă întreb și din când în când le mai fac un check-ul copiilor: "Imaginează-ți că ești pe stradă și un polițist se oprește în dreptul tău. Ce îți trece prin minte? Ce simți? ..."




Text: Psih. Camelia Chețu
Motherhood Center, www.motherhood.ro




luni, 2 octombrie 2017

4 strategii neconvenționale în familia cu bebeluși

Acum, mai puțin ca niciodată, a crește un copil este o treabă a comunității. Înainte și nu până demult (atenție!) mai toate femeile din jur contribuiau într-un fel sau altul la creșterea copilului. Nașa, moașa, mătușile, bunicile, vecinele - cu toate erau alături de proaspetele mămici. Acum, comunitatea asta s-a mutat în online: bloggeri, grupuri pe Facebook, portaluri online, oameni de marketing sau PR care urcă în mod activ informații preluate, traduse și transcrise cu real vibe despre sarcină, naștere, copil, relația părinte-copil.

Rolul comunității, indiferent că e reală, tangibilă sau virtuală, e deosebit de important. Dar, pe cât de ușurate și inspirate se pot simți unele proaspete mămici atunci când găsesc abordări diferite, soluții practice și eficiente în a îi hrăni, culca, înveseli pe copii, găsite în sânul comunității, pe atât de intens altele se pot simți frământate și copleșite sub forța presiunii aduse de mecanismul auto-comparației (Cum de nu m-am gândit la asta, în timp ce majoritatea mamelor o fac? Cum de ele pot, iar eu nu? Toate au idei de joacă, numai eu nu! Toate știu cum să negocieze conflictele dintre copii, iar eu nu! )
De ce unele răspund emoțional într-un fel, iar altele în cu totul alt fel, nu este subiectul acestui material. Încă se lucrează la elaborarea lui și în curând, va fi gata și ulterior, făcut public.

Până atunci...să trecem în revistă topul celor 4 strategii neconvenționale tot mai prezente în familiile cu bebeluși, care își au originea în ritmul nebun de zi cu zi din fiecare casă cu unul, doi, ...n copii, precum și în nevoia și eforturile de a răspunde ca părinți (mame și tați), cu cât mai multă disponibilitate emoțională copiilor. Fiecare dintre cele 4 strategii vin direct de la părinți reali pe care i-am întâlnit la Motherhood Center, așadar din comunitatea din afara online-ului, dar pe care îi aducem azi în online.


1. Hrănirea copilului este una dintre cele mai vitale responsabilități a mamei. La fel ca și a se hrăni pe sine. Pentru asta, multe mame din zilele noastre iau regulat prânzul la terasa din parcul în care se plimbă cu copilul. Parchează căruciorul, se așează la masă, studiază cu răbdare meniul, comandă și mănâncă pe îndelete felul I, felul al II-lea și... desertul! Meniul zilei la numai ...22 lei! Ziceți voi: cât de la îndemână! Ce să alergi ca nebuna cu stomacul lipit de coloana vertebrală să gătești și să mănânci pe grabă! Pentru zilele friguroase, vântoase și ploioase, că tot vine sezonul, în care nu pot ieși, pun mâna pe telefon și fac exact la fel, iar mâncarea sună la ușă.

2.  Știm cu toții și toate că necesarul consumabilelor necesare unui bebeluș și nu numai este unul considerabil și se epuizează rapid. Cum timpul în familie, cel în care stăm împreună, ne bucurăm unii de ceilalți, este prețios, ce rost mai are să ne pierdem timpul și energia la supermarket. Comanda online este în vârful degetelor, iar produsele sună și ele la ușă!

3. Cum mamei îi face tare bine (și dacă îi face ei, le face tuturor) să se mai aranjeze din când în când - vopsit păr, coafat, manechiură/ pedichiură, dar îi este și foarte dificil să găsească timpul necesar pentru a merge la salon, de ce nu ar aduce salonul acasă? O dată pe săptămână la ușă sună coafeza și manechiurista. Și ca să se țină toată lumea de plan, serviciile sunt prestate în baza unui abonament lunar.

4. Reîntoarcerea mamei la serviciu care implică separarea de copil pentru 4-6-9 ore este da! un moment încărcat cu întrebări, temeri, reprezentări, nerăbdare, speranță și dor. Bunică? Bonă? Creșă? - pentru care dintre ele să opteze familia? Și dacă, alegem bunica care locuiește în provincie cum să nu se ciocnească abordările noastre de ale lor și să fie o stare de armonie și în familie și în cuplu. Pentru asta e nevoie de mare curaj, deschidere și comunicare asumată între cele două părți, unde asta  înseamnă închirierea unei locuințe lângă cea a tinerei familii astfel încât bunica să fie suficient de aproape, dar nu foarte aproape. Pentru mulți poate fi o "palmă grea peste față" această strategie, în timp ce pentru unii poate fi poțiunea magică.


Hai, să ne deschidem mintea și inima ca să facem cât mai mult loc pentru ceea ce contează pentru fiecare dintre noi cu adevărat și ne ajută să fim părinți mai buni, indiferent că avem un copil de câteva luni sau ani!


Mulțumim pentru inspirație și deschidere părinților din comunitatea noastră!




Text: Echipa & comunitatea de părinți Motherhood