Follow by Email

joi, 3 noiembrie 2016

Ce face diferența în asumarea rolului matern

Am observat adesea că femeile se frământă intens încă de pe parcursul sarcinii și mai mult după naștere cu privire la asumarea rolului matern. Își pun continuu întrebări, caută explicații, cer confirmări, se ceartă și se supără pe ele însele. Ce mă sperie așa tare? De ce nu îmi pot da seama exact de ce anume are nevoie bebelușul meu? Se vede de la o poștă cât de rigidă sunt când sunt doar eu cu copilul! Abia acum, când copilul are șase luni, încep să mă simt mamă cu adevărat. 
Ar fi bine să încep din capul locului prin a spune că lucrurile nu stau pentru toate femeile la fel. Pentru unele dintre ele, a se raporta la nevoile feților/ bebelușilor lor este un proces cursiv și empatic atât vis-a-vis de copii, cât și de ele.

Iată mai jos, câteva dintre motivele specifice care pot face asumarea rolului matern un proces anevoios și istovitor deopotrivă:

- concepția prin FIV,
- obținerea unei sarcini după un interval îndelungat de timp,
- malformații fetale,
- vârsta înaintată a mamei,
- istoric de pierdere perinatală (avort spontan, avort planificat, moarte neonatală) și alte pierderi experiențiale
- relația cu propria mamă 
- anxietatea maternă și orice tulburare psihică
-  adopția.


Desigur că lista acestor factori poate continua la infinit. Am preferat aici încă, listarea celor care se înscriu în categoria "sateliților" psihologici direcți ai asumării rolului matern. Pentru fiecare femeie, experiențele trăite (și enumerate anterior) se distilează într-un mod personal și ajung să încapsuleze mesaje specifice ca: Sarcina mea este foarte prețioasă./ Copilul meu e foarte prețios. E un copil special. Nu am fost în stare să fac un copil sănătos. Mi-e frică să... 
Comportamentul matern este așadar, sub impactul lor încă din primele săptămâni de sarcină. Majoritatea aspectelor de mai sus sunt inventariate de către obstetrician în dosarul gravidei,  aspecte care după un screening privind debutul sarcinii și modul în care se raportează la ea, pot constitui  recomandări pentru necesitatea intervenției psihologice, căci pe bună dreptate nu toate gravidele care trec situațiile de mai sus au nevoie de suport psihologic.



drd. Psih. Camelia Chețu
Motherhood Center, www.motherhood.ro




vineri, 21 octombrie 2016

Halloween în Legoland: Bucuria copiilor - bucuria părinților

Suntem într-un tur de joacă și muncă prin Austria și Germania. După Zoo din Viena, Muzeul Jucăriilor din Nurnberg, azi i-a venit rândul lui Legoland.
După ce ne-am luat camera de hotel în primire, am descins în vestitul parc Lego. Afara, vremea așa și așa: 10 grade, înnorat și vânt. Aah! și joi. Ne gândeam că o să fie superlejer ca aglomerație. Dar, surpriză!! Începând cu 5 Octombrie, în Legoland e deja Halloween. Și e pe bune! 





Decorul e cu totul spectaculos. Dovleci, gândaci, lilieci, vrăjitoare și cranii stau agățate de crengile copacilor în zona cu Tunelul Groazei, păienjenii au împânzit cu totul zidurile castelului, iar coșciugele stau deschise pe ici pe acolo. Atenția la detalii e în parc la cele mai înalte standarde. Da, zona asta, nu e chiar pentru cei mai mici sau copiii temători ori pentru părinții slabi de inimă. Recunosc în Tunelul Groazei mi-au dat lacrimile. De emoții prea tari și prea multe. Oricât de sigure erau centurile de siguranță, gravitația își făcea simțite efectele. Și nu teoretice.
Parcul Legoland are zone bine definite. La intrare, te întâmpină galeria Lego cu peisaje, clădiri, nave, personaje – toate făcute din piese lego și toate, fără excepție Wow! Milioanele de piese lego combinate cu miile de ore de muncă sau de joacă?! ale copiilor mari sunt formula matematică corectă pentru rezultate absolut surprinzătoare. De aici încolo, depinde doar direcția în care alegi să te îndrepți. Noi zburdam la propriu haotic dintr-o parte într-alta, arătându-ne cu așa încântare personală unii altora descoperirile de parcă erau propriile noastre creații nu altceva. Cunoașteți starea asta? Pariem că da.




Am continuat cu un montagne russe pe un fel de bicicletă. Un traseu scurt și soft de încălzire. Apoi, le-am luat la rând din ce în ce mai rapide și mai amenințătoare terminând cu Tunelul Groazei (care nu e pentru cei mici, oricât de curajoși ar fi). După ce ne-am dat o dată, ne-am fi dat iar și iar și iar. Și chiar am vrut, dar aveam prea multe în program și prea puțin timp.




            Cum pe traseu e montată o cameră foto care prinde cadre cu fiecare în parte, la plecare poți să ți le achiziționezi cu prețuri între 10 și 45 Eur, depinde de mărime și format.

Pentru că aveam nevoie de o pauză de câteva minute ca să ni se mai așeze inima la loc și să ne mai încălzim, am luat-o spre fabrica Lego și magazinul fabricii.  În fabrică, am putut fi martori la câteva secvențe ale procesului de producție – imprimare, ștampilare, imprimarea capetelor figurinelor cu trăsături umanoide.






De aici, ieșirea e desigur, prin magazinul fabricii. Urmărindu-i pe copii indiferent de vârstă și națiionalitate, am observat că știau exact ce caută și cum să se organizeze. Fără grabă, fără agitație. Autonomie totală. Asta mai ales pentru că piesele sunt foarte bine organizate: cutii cu capete, cu corpuri, picioare și accesorii. Fiecare chestiuță de fiecare culoare în cutia ei. Raiul pe pământ pentru copii, vă juuuur! Pentru părinți, nu știu ce să zic, având în vedere prețurile și dorințele stârnite și alimentate din ce în ce mai mult ale copiilor.





Cu figurinele și piesele nou achiziționate ne-am urcat în Lego Express și am dat un tur întregului parc pentru a ne configura următoarele obiective. Într-o astfel de plimbare, poți avea instant o perspectivă cât de cât integrată a parcului.




Din tren, copiii au sărit în mașină. Aici pot face circuite diferite cu mașina în funcție de vârsta copiilor. Pentru cei mari (7-13 ani), programul auto are o durata de aprox. 45 minute (30 minute de pregătire și familiarizare cu regulile de circulație și 15 minute pentru traseul propriu-zis.) La final, primesc permis auto personalizat, în toată regula. Pentru cei care nu vorbesc limba germană, musai limba engleză. Altfel,.....nu pot înțelege instructajul de 30 minute. Traseul, un mic oraș în miniatură - cu semne de circulație: trecere de pietoni, sens giratoriu, cedează trecerea, drum cu prioritate, sens unic, cu pompe de alimentare, cu spălătorie și semafoare . O surpriză nemaipomenită a fost și broșura cu reguli de circulație în limba română.
Pentru acest traseu, se achita un preț de 5 Eur și e bine să luați în calcul că se desfășoară după un program prestabilit pe care îl găsiți la afișierul casei respective.
Pentru cei mici (3-6 ani) e inclus în biletul parcului și nu e atât de riguros cu reguli de circulație. 



În ce nu am avut curaj să ne dăm a fost Flying Ninjago - ni se întorcea stomacul pe dos numai uitându-ne. De dat cu barca iar nu am apucat să ne dăm, pentru că parcul se închide le orele 17:00. O zi e prea puțin pentru Legoland. Rezervați-vă 2. 
Am mai reveni? 
Daaaaa.

Organizarea din interiorul parcului desăvârșită, mâncarea delicioasă, băile curate lună, prețurile ... după părerea noastră cam piperate. Noi ne-am face abonament anual dacă am locui mai aproape. Cine știe..?!


miercuri, 12 octombrie 2016

Cine nu știe de conflictele care apar în familie imediat ce se naște un copil?

Printre chestiunile cele mai provocatoare pentru o femeie tocmai devenită mamă, dincolo de vulnerabilitatea,  îndoiala și nesiguranța privind schimbatul, baia, toaleta de după baie, somnul, alăptatul bebelușului, sunt tensiunile din interiorul familiei sale, cu părinții și/ sau socrii săi. 
Că în îngrijirea copilului a fost mai întotdeauna implicată familia sau comunitatea de apartenență nu este nimic nou. 
Că multe femei suferă atunci când sunt criticate, când li se spune la tot pasul în casă ce și cum să (nu) facă bebelușilor, iar nu e o noutate. 
Că obosesc atunci când trebuie să le argumenteze și să explice continuu de ce sunt atât de încăpățânate și nu vor să își lase bebelușii să plângă singuri și neconsolați în pat, să practice înfășatul riguros de altădată, în care copiii semănau mai degrabă cu mumiile egiptene, să îi tragă de picioare ca să li se îndrepte, să îi scoată din cadă ținându-i de gât, să nu îi ia imediat în brațe că se învață ... și alte chestii, iar nu e o noutate. 


Frustrate, obosite de atâte explicații, măcinate de atâtea îndoieli și în același timp, preocupate să nu își supere mamele sau soacrele, multe dintre proaspetele mămici ajung rapid să se simtă catapultate în mijlocul unei mlaștini emoționale, din care nu pot să iasă. Pe de o parte copilul de numai câteva zile, pe de o parte propriile lor schimbări și nevoi și pe de altă parte, cicăleala propriilor părinți. 
Datorită popularității lor. aceste conflicte ajung să le preocupe încă din timpul sarcinii. Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care gravidele ajung să ni le pună: Și cu părinții noștri ce ne facem?  
Sigur, putea să traducem această situație în termenii gestionării de conflicte pentru ea - mama nou-născutului. Preferăm însă, să nu o facem. Aflată în mijlocul unui context în care jonglează pentru prima dată cu mai mult de trei portocale ( a se înțelege prin portocale - multe responsabilități noi, diferite și toate importante), încă o portocală, pardon! responsabilitate, este ultimul lucru de care mama are nevoie. Căci ce variante ar avea în acest caz? Să scape câteva din mână sau să își încordeze toate simțurile și abilitățile pentru ca totul să ruleze o vreme spectaculos, fără scăpări, dar cu ce eforturi! Încă din timpul sarcinii, la nivelul creierului ei au loc o serie de schimbări, care continuă și se pun în act prin comportamentele și reacțiile sale. De aceea, nu e întâmplător că pentru multe dintre ele există riscul de a dezvolta tulburări psihologice care sunt asociate în mod special cu adaptarea la maternitate. Acest aspect a fost intuit încă de multă vreme de femeile înțelepte din jur, care înțelegeau să primească și să încurajeze toleranța celorlalți vis-a-vis de reacțiile anxioase sau agresive ale proaspetei mămici spunând: Lăsați-o în pace! că e lăuză!   



Simbioza din sarcină are nevoie de o extensie în timp și nu numai. Asta înseamnă că rolul celor din jur este de a susține această simbioză și diadă specială între mamă și nou-născut, fără a o tulbura cu sau fără motiv. Așadar, responsabilitatea gestionării conflictelor care apar în casă între proaspăta mamă și mama/ soacra sa devine responsabilitatea partenerului ei. Da, o sarcină ingrată și totuși, nobilă prin care îi protejează așa cum știe - elegant, agresiv, discret, subtil, pe cei dragi - soția și copilul lor. Devine astfel, un soi de ambasador în interiorul familiei sale lărgite.

"Count on me like one, two, three
I'll be there..." (Bruno Mars)


Cuvinte-cheie: conflict, sarcină, părinți, familie







marți, 4 octombrie 2016

5 (pași) x 6 (ani) = 30 (litere): Cum învață copilul să citească prin joacă

Unii copii învață din mers să citească. Așa cum observă mașinile pe stradă, așa învață și literele. Și cum literele sunt o parte uriașă din ingredientele necesare cititului de cuvinte, mesaje sau alte conținuturi, lucrurile vin mai apoi de la sine. Sunt autodidacți, încât de cele mai multe ori, ca părinte ești total surprins când descoperi că știu deja să citească, deși nu i-ai împins de la spate în această direcție.
 Nu toți copiii învață așa! Chiar dacă părinții le citesc copiilor seară de seară. Chiar dacă îi văd pe părinți citind seară de seară în fotoliul lor sau studiind la birou. Unii - Nu și pace! Desigur că am putea merge pe premisa, cât de se poate de adevărată, că fiecare copil are ritmul său, că acum preferă cu totul altceva și atunci nu are rost să-l grăbim.  
Unde pică toți de acord, și părinți și cadre didactice, sunt următoarele aspecte:
1. volumul de informații cu care copilul intră în contact la școală este mare. Bine! E unul mult prea mare comparativ cu capacitatea lui naturală de ale procesa, asimila și interioriza.
2. că ritmul predării este unul alert, trecându-se rapid de la o temă la alta. Pe când îmi elaboram în urmă cu 15-16 ani, proiectele din liceu (Liceu Pedagogic cu dublă specializare - învățători/ educatori) și țineam ore la școală în modulul de practică pedagogică, noțiunile de Predare, Consolidare și Evaluare erau sfinte și extrem de consistente în exercițiu și timp.
3. că modul în care se percep elevii vis-a-vis de cum se descurcă la școală este decisiv în adaptarea sau inadaptarea lor la școală și implicit în starea lor psihologică cu care vin și pleacă de aici.
Au nevoie deci, de suportul nostru, dar nu oricum: ci așa cum îl vor ei. E combinația provocatoare dintre: a învăța (un anumit conținut), a se juca efervescent și a face cum vor și ce vor ei. De combinația asta am devenit și mai conștientă în timp ce mezinul familiei noastre (6 ani) era în proces de alfabetizare, care la el a fost în 5 pași.

1. În primă fază, împreună cu el, am făcut planșe (A4) cu fiecare literă și cu o imagine care reprezenta un cuvânt care începea cu litera respectivă.  Ce i-a plăcut cel mai mult la pasul acesta  a fost regula că el alege cuvântul. Lucrurile s-au întâmplat cam așa: 
- B de la ......? întrebam eu
- de la baloane. (răspundea el) (și desenam baloane)

- C de la.....?
- ... de la căcat (răspunde el) și desena ca atare. (Mda, nu pentru toți a fost ușor. Bunicii își puneau de exemplu, mâinile la urechi.)
Mai apoi, planșele le-am lipit pe pereții din camera lui și tot ne jucam cu ele. A de la...., B de la..., C de la...., D de la.... etc. Așa a învățat inițial literele.

2. Apoi, s-a plictisit. Avea nevoie de mișcare, de țopăială. Am achiziționat jocul Alpha Catch (foarte cool jocul) și am început să jucăm un fel de fotbal american. L-am jucat peste tot, în casă, în curte, chiar și în parc. Mingi cu literele alfabetului mari și mici, cu arici, care se lipeau în mănușă la prinderea lor sau între ele. Apropiind din ce în ce mai mult una de alta câte 3 litere (ex., C - A - R, T - U - N), integra sunetele în cuvinte.




3. În drumurile noastre cu mașina, citea numerele de înmatriculare ale mașinilor pe care le depășeam în trafic. Provocare lui - provocarea mea, ce să zic!

4. Tot în trafic, luam cu mine o cariocă și carduri din hârtie pe care mi le tăiam de acasă. La roșu, scriam cuvinte din 3-4 litere și el le citea.


5. Cum îi place să gătească, și-a făcut obiceiul să ne tot pregătească torturi și prăjituri. Da, la 6 ani. Le face după o rețetă proprie, punând pe rând diferite ingrediente dintre cele mai diverse (de fapt cam tot ce-i pică la mână) și amestecându-le. Cum rețeta este instrumentul bucătarului, a început să își facă un caiet de rețete, în care scrie doar ingredientele. Nu ar vrea să îi copieze cineva rețeta. Doar fiecare bucătar cu secretul lui, nu?!




Ei, la capătul acestor pași, un nou drum se deschide în fața copiilor: povești, eroi, trăznăi pe care să le descopere singuri.







Autor: Camelia Chețu (MotherHood Center & Cabinet Individual de Psihologie Chețu Camelia)






joi, 28 iulie 2016

Magnificul Hatzegopteryx: Zaurul din Țara Hațegului



De când avem copii, noi, ca familie avem o relație specială și stabilă cu dinozaurii. Pentru început, Alessia, pe când avea 1 an și un pic, a fost total sedusa de ei: cărți, jucării, plușuri, postere. Toate trebuiau să fie cu "zauri". Zaurul în sus, zaurul în jos, zaurul în culcare și mai ales la sculare, la masă, la baie, acasă, la bunici, ce mai: oriunde și oricând. Apoi, cu ocazia aniversării, am semnat prima poveste dedicată ei, cu ilustrații cu tot, ediție limitată: pentru ea și invitații ei.
Zaurii, pentru că așa au rămas dinozaurii pentru noi până azi, sunt singurii care ne-au aprins imaginația cu atâta febrilitate. Uriași, colorați, bătrâni - milioane de ani, intriganti prin aspectul lor, reali și totuși, atât de...magnifici. Toate astea le dau aceea forța unică de ne stârni iar și iar fantezia.

Dino Parc Râșnov împreună cu Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Național de Geologie și Paleontologie din Departamentul de Geologie al Universității din Bucureşti au dezvăluit astăzi, 28 iulie 2016, în premieră, în cadrul unei conferințe de presă comune, scheletul celui mai mare animal zburător din lume, pterozaurul Hatzegopteryx thambema.
Exponatul a fost reprodus la scara reală de către Dino Parc Râșnov în colaborare cu cel care a descoperit fosilele Hatzegopteryx-ului pe teritoriul României, profesorul universitar Dan Grigorescu.



Giganticul zburător poate fi admirat în cadrul expoziției „Aripi peste timp, deschisă în perioada 28 iulie-14 august la Muzeul Antipa, care include și un pteranodon animatronic. În aceeași perioadă, un craniu de dinozaur de 3 metri lungime și un Triceratops pot fi vizitate la Muzeul Național de Geologie. După aceste 2 săptămâni, toate exponatele vor ajunge înapoi acasă, la Dino Parc Râșnov, unde vor putea fi admirate de către toți vizitatorii parcului.

„O pagină din trecutul geologic al lumii poate fi citită acum la Antipa, iar reconstituirea unei faune importante la nivel mondial, descoperită pe teritoriul României, deschide o fereastră către timpul îndepărtat când aceste animale populau ținutul Hațegului. Aripi peste timp’ are o dublă semnificație: pe de o parte ne aduce în prezent trecutul paleontologic al României, iar pe de altă parte ne vorbește despre viitor.



„Ne putem mândri astăzi cu imaginea reconstituită a celui mai mare animal zburător care a  trăit vreodată în întreaga lume, pe care l-am descoperit în Țara Hațegului cu mulți  ani în urmă. Această realizare nu ar putea fi cu adevărat cunoscută fără efortul și sprijinul Dino Parc Râșnov, al Muzeului Grigore Antipa, al Muzeului de Geologie și al celorlalte instituții care s-au implicat cu adevărat de-a lungul timpului și au susținut domeniul cercetării în țara noastră”, a precizat profesorul Dan Grigorescu de la Universitatea din Bucureşti.

miercuri, 27 iulie 2016

Mame bune și ne-bune (Partea a II-a: Demonii mamei ne-bune)

     Avem perioade și perioade. Perioade în care ne ies lucrurile pur și simplu ca prin magie. Copilul adoarme lin și rapid, mănâncă cu poftă, este bine-dispus și compliant la rugămințile noastre. Ne uimim de câtă răbdare și ce soluții geniale reușim să găsim pentru a-l liniști atunci când traversează momente dificile, când face tantrum-uri ori se trezește repetat pe timpul nopții de ne ținem ochii deschiși cu degetele. Sunt perioadele noastre bune pentru că suntem pe val. Pe lângă astea, știu toți părinții, dar și copiii, că mai există încă unele. Unele în care demonii noștri se rup din lumea din adâncurile lor și ies la suprafață. Nervi întinși la maximum. Frici vechi și violente. Gânduri malițioase. Convingeri constrângătoare. Sunt situațiile în care ne ia valul cu totul, nu-i așa?

Rain Inside - de Diana Dumitriu


     Ce situații exact, au puterea asta de a ne dezlănțui forțele din adâncuri? 
    În acest material, aflăm de răspunsuri reale, din viața de zi cu zi, a câtorva mame*, la întrebarea  În ce situații te percepi ca fiind "mamă ne-bună" pentru copilul tău? 
Da, așa e. Nu e niciunde listat cuvântul ne-bun(ă). În niciun dicționar. Și nu întâmplător se întâmplă să fie așa. Pentru că orice ar face, oricum s-ar comporta, oricare ar fi contextul ei de viață, oricât de rănită ar fi fost în copilărie, versiunea mamei ne-bune este în fapt, cea mai bună a versiune a ei ținând cont de toate aceste aspecte.  E vorba așadar, de toate acele situații, în care femeia ajunge să nu se perceapă ca mamă bună, să nu fie mulțumită de felul în care se comportă în relație cu copilul/ ii ei.


I. Manifestările copilului: 
  • atunci când nu îi plăcea o mâncare pe care o făceam. M-am mai liniștit la capitolul ăsta, dar nu complet. (C.B)
  • atunci când refuză un joc pe care i-l propun (zici că sunt și eu copil :)) (C.B.)
  • atunci când cere cu disperare telefonul să se uite pe youtube. Îmi reproșez că face asta pentru că ne-a văzut pe noi că ne uitam pe telefon și pentru că l-am lăsat de câteva ori și pe el să se uite sau i-am arătat poze/ filmulețe cu el sau alți copii de-ai prietenilor noștri.(C.B.)
  • atunci când îl văd că nu are încredere în el, când îl văd că nu socializează cu ușurință, când nu se înțelege cu frații lui, când nu acceptă să stea peste noapte și la bunici, când nu e deschis la experiențe noi, când nu are curaj, când nu e colaborant, când nu e încrezător în forțele proprii, când nu e sănătos (G.Z.)
II. Îngrijirea copilului:

  • atunci când o grăbesc pentru că sunt constrânsă de timp, (A.C.)
  • atunci când a trebuit să îi dau lapte praf pentru ca lactația mea nu era suficientă (C.B.)
  • atunci când încerc să îi dau să mănânce și mai fac și alte x lucruri pe lângă asta...în loc să îi dau toată atenția, indiferent dacă e lapte praf sau sân (R.P.)
  • atunci când plânge și nu mai știu ce să fac să îl liniștesc (C.B.)
  • atunci când nu îl apăr destul de bine/eficient de soare și căldură  (A.O.)
  • atunci când nu lua în greutate atât cât se aștepta medicul. Pentru mine aspectul greutate a constituit un factor de stres major în primul an de viață al lui, chiar de după naștere, el fiind un pic mai mic decât alți nou-născuți (C.B.)
  • când nu reușesc să îndeplinesc toate nevoile copilului meu, când nu reușesc să aduc un zâmbet pe buze sau chiar un hohot ‎de râs, când nu sunt alături de puiuța în momente neplăcute ( gen vaccin,mici accidentări, treziri din somn în plâns), când nu intuiesc o dorință de-a ei, când nu aduc diversitate și noutate în viața ei etc. (D.G.)
III. Relația cu copilul:
  • atunci când mama mea îl înțelege mai bine decât mine sau îi cunoaște mai bine preferințele. El stă cu ea ziua de la 9 luni când eu m-am întors la serviciu și știu că e normal să îi cunoască mai bine ritmul de peste zi fiind cu el mai mult decât mine, dar tot ma încearcă acest sentiment (C.B.)
  • atunci când cineva mi-l lua din brațe când era mic și plângea, "că poate se liniștește la mine" (C.B.)
  • Stau prea puțin de vorbă cu el (E.V.)

IV. Relația cu sine însăși:
  • atunci când repet schemele nesănătoase dobândite din relația cu părinții mei (A.C.)
  • atunci când la începutul vieții lui aveam unghiile mai lungi și îi lăsam zgârieturi pe pielea lui fină (A.O)
  • Problemele mai complexe sunt în parte legate de lucruri materiale (situațiile acestea apar destul de rar pentru ca sunt conștientă că nu asta îl interesează pe copil acum și se vor rezolva în curând) și emoțional de hotărârea mea de a reveni la munca înainte sa facă copilul 2 ani. Oare sunt egoistă? (A.O.)
  • când plec de acasă, iar el rămâne cu bona sau cu tati și nu este neapărat într-o dispoziție bună. Mă refer mai ales la situațiile în care am senzația că ar avea nevoie de mine... când poate e cârâit sau știu că îl sâcâie vreun dințișor. (E.D.)
  • atunci când îmi pierd răbdarea cu el și ajung să țip la el (C.B.)
  • atunci când nu sunt organizată și nu îi pot face un program stabil (G.Z.)
  • atunci când nu sunt un model bun pentru copil (G.Z.)
  • atunci când nu țin cont de părerile lor în decizii de familie (G.Z.)

      Așa cum în geografie, punctele cardinale reprezintă un sistem de indicare a direcției, dar și de localizare, punctele cardinale pentru localizarea, definirea comportamentelor mamelor ne-bune sunt: negațiile (ex. nu reușesc, nu apăr, nu țin cont, nu sunt, nu intuiesc, nu are curaj, nu are încredere etc.), termenii cantitativi de referință, care susțin nivelul inferior, depreciativ al acțiunii sau calității pe care o însoțesc (ex. nu îl apăr destul de bine de soare, stau prea puțin de vorbă cu el), verbe împovărătoare cu caracter de obligație (ex. trebuie) și cuvinte care exprimă detașarea de copil (ex. atunci când cineva mi-l lua din brațe când plângea, când plec de acasă, când îmi pierd răbdarea etc.).
     Felul în care gândim și vorbim este strâns corelat cu felul în care ne simțim și ne comportăm cu noi însene/înșine și cu ceilalți. A lua notă de aceste particularități lingvistice este primul pas în reconfigurarea mentală și comportamentală, în procesul autotransformării individuale și creatoare. 



*Răspunsurile de mai sus au fost oferit de mame cu copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani,8luni.





luni, 25 iulie 2016

Mame bune și ne-bune: Partea I

     Niciodată până acum la scară așa de largă ca în prezent, părinții nu au fost atât de preocupați de dezvoltarea pe termen lung a copiilor, încă din primele lor zile de viață. Pun sub semnul îndoielii din ce în ce mai mult de practicile și convingerile după care erau crescuți copiii altădată, ca "nu îi ține prea mult în brațe că se învață", "trebuie pupați doar în somn că altfel se răsfață" etc. Sunt dispuși să încerce căi noi, nebătătorite în familiile lor, să (își) pună întrebări, să caute răspunsuri și explicații, să depună eforturi în a își înțelege și accepta emoțiile, gândurile, dificultățile, resursele și nevoile, să o ia iar și iar de la capăt, chiar dacă s-au împotmolit.

Am rugat mai multe mame să ne răspundă la 3 întrebări:
1) În ce situații te percepi ca fiind "mamă bună" pentru copilul tău? 
2) În ce situații te percepi ca fiind "mamă ne-bună" pentru copilul tău?
3) În ce situații cei din jurul tău te apreciază ca fiind, rând pe rând, "mamă bună" și "mamă ne-bună"?

Răspunsurile* primite, dincolo de a fi unele diferite, sunt unele extrem de vii, realiste și detaliate, încât în momentul în care le-am citit, aveam senzația că le puteam vedea cu foarte multă claritate asemeni unei camere de filmat. Le puteam urmări în timp real pe ele, copiii și cei din jurul lor. În afara faptului că am structurat răspunsurile pe categorii, ele nu au mai suferit niciun fel de modificare. Sunt curate, pure și în format original.
Așadar, în ce situații se percep mamele ca mame bune?


I) Înțelegerea manifestărilor copilului: 
  • când am răbdarea să-mi observ și să-mi înțeleg copilul, să-l accept necondiționat. Să îi accept și plânsul, așa cum îi accept râsul (A)
II) Îngrijirea copilului: 
  • atunci când îl alăptam, plus faptul că l-am mai alăptat încă un an după ce m-am întors la serviciu (C.B.)
  • atunci când îl purtam în brațe și la pieptul meu era vesel sau se liniștea, adormea, gângurea - era un sentiment extraordinar de care m-am bucurat din tot sufletul (C.B.)
  • când sunt alături de puiuță în momente neplăcute ( gen vaccin,mici accidentări, treziri din somn în plâns (D.G.)
  • să îi fac un program stabil, să ii ofer o alimentație sănătoasă și diversificată (și când reușesc să o și accepte), când îi alăptez (G.Z. - mamă gemeni)
  • atunci când îi hrănesc, îi culc, îl îngrijesc (E.D.)
III) Comportamentul copilului:
  • când îl văd că socializează cu ușurință, când se înțelege cu frații lui, când are o relație frumoasă cu tatăl lui, când acceptă să stea peste noapte și la bunici, când e deschis la idei și experiențe noi, când are curaj, când este colaborant, când este încrezător în forțele proprii,  când îl văd că râde și e împlinit, când e sănătos sau trece ușor peste viroze,  (G.Z.)
  • când râde și este vesel, când se cuibărește în brațele mele  (C.B.)
IV) Relația cu copilul: 
  • sunt mamă bună atunci când ma joc cu ea și îi dedic timp să ne bucurăm împreună, când îi povestesc dintr-o carte, când am timp să o mângâi înainte de somn (A)
  • atunci când ma joc cu el,  când ne drăgălim (C.B.)
  • când mă cheamă să mă joc cu el ceva ce pe el îl pasionează: de la fotbal la prinselea, făcut turnuri, orice (C.B.)
  • atunci când răspund cu răbdare la reacțiile nervoase ale lui, adică nu ma înfurii și eu :) (E.V.)
  • când reușesc să aduc un zâmbet pe buze sau chiar un hohot ‎de râs (D.G.)
  • când intuiesc o dorință de-a ei, când aduc diversitate și noutate în viața ei ( D. G)
  •  când reușesc să fac cât mai multe activități cu bebe (R.P.)
  • când încerc să rezolv cât mai repede orice nevoie pe care o are micul meu prinț. Asta depinde de și cât de repede înțeleg plânsul lui, dar sunt mândră că încep să îi recunosc niște tipare. (A.O)
  • când îi acord timp și conectare, când facem activități diverse, când ne jucăm jocuri fizice, când pot să-i ascult plânsul de descărcare, când le las spațiu să se manifeste și îi văd și țin cont de fiecare în parte, când avem activități cu toată familia, când mâncăm toți împreună (G.Z.)
  • când mă joc cu el (E.D.)

Relația cu sine însăși:
  • atunci când vreau și depun efort să mă dezvolt emoțional pe mine însămi, pentru a-i fi sprijin la nevoie pe  viitor (A.)
  • când încerc să-mi vindec rănile trecutului, pentru a fi mai prezentă în rolul de mamă. (A.)
  • când citesc pentru a înțelege (A.)
  • atunci când fac sacrificii vis-a-vis de alimentația mea, prioritățile mele, pentru el (R.P.)
  • atunci când reușesc sa fiu organizată (G.Z.)
  • când îl pot duce la o grădiniță bună, când sunt un model bun pentru copii (G.Z. )
  • faptul că fac orice pot ca să îi asigur o dezvoltare echilibrata, fizic și psihic, cred ca se încadrează în aceasta cerință.  (A.O.)    
        Mai este acum vreun secret de ce atât de greu ca o mamă să fie mamă bună? Numai dacă aruncăm o privire peste răspunsurile de mai sus, putem identifica rapid cuvintele-cheie, definitorii pentru acest rol (cele colorate), care sunt în primul rând, cuvinte de acțiune: a hrăni, a alăpta, a culca, a citi, a povesti, a asigura, a organiza, a vindeca, a depune eforturi, a reuși, a rezolva, a mângâia, a purta, a se conecta, a socializa, a îl duce la activități, sport .... și mai sunt câteva. În condițiile, în care cele mai multe dintre ele, ajung să îți (re)activeze celelalte roluri din viața lor - rolul de femeie, soție, colegă, prietenă, fiică, angajată, combustia este din ce în ce mai incendiară și senzația de a fi prinse într-o capcană, fără ieșire, este aproape viscerală. 
       Există și altceva care vă face pe voi, ce tocmai ați citit acest material, să vă percepeți ca mame bune?




* Răspunsurile au fost oferite de către mame ale căror copii au vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani 8 luni.







vineri, 8 iulie 2016

9 motive pentru care să nu ratezi Dino Parc Râșnov în această vacanță

     Știam de ceva vreme de el și asta din multe surse, dar abia în urmă cu două zile am reușit într-un final să ajungem aici. Ne-a scos cu totul din cotidian. Deși, ne-am dus cu gândul că nu prea avem ce face în afară de a vedea niște reproduceri de dinozauri, așteptările ne-au fost cu mult depășite. În primul rând, Dino Parc Râșnov, că despre el e vorba, e genul de parc în care vă puteți petrece o zi întreagă de dimineață până seara, fără să vă plictisiți. Nici voi, nici copiii voștri. Platyhystrix, Dimetrodon, Pareisaurus, Ceoelophysis, Diplodocus și alți dinozauri sunt perfect încadrați în pădure. Mi-am imaginat de vreo câteva ori cât de rapid aș fi zbughit-o dacă aș fi trăit în acele vremuri. Mai ales că pe fundalul pădurii e o coloană sonoră impecabilă cu șuierăturile și răgetele dinozaurilor (nimic de speriat, fie vorba între noi).
În al doilea rând, pentru că aici e un parc de joacă de vis. Design-ul structurilor de lemn pentru jocurile fizice de echilibru și alte provocări este unul spectaculos și original. 
Pe bune că Dino Parc e formula perfectă a unei zile de vară petrecute la munte: dinozauri, răcoarea pădurii, loc de joacă, ateliere de pictat și modelaj, jocuri interactive, informații, cinema, parc de aventură, bănci comode, leagăne, terasă. 

Singura recomandare: Nu vă grăbiți. Luați-vă tot timpul din lume pentru a vă bucura de experiența parcului. Chiar dacă asta înseamnă 5-8 ore.


1. Peste tot, veți observa indicatoare care să vă ajute să vă orientați în interiorul parcului. Da, organizarea și structura sunt la înălțime aici.



2. Mențiuni de bun simț, neapărat de luat în seamă și respectat. Mai erau vreo 2 dinozauri cu ghearele rupte de copii.



3. Înainte de a vizita zona cu dinozauri, câteva minute pentru activarea fizică a copiilor cad la țanc. Îmi place să zic că aceste provocări fizice îi injectează pe copii cu siguranța, forța și curajul de care au nevoie mai ales când se confruntă cu noul și imprevizibilul.





4. Și acum, la pas, după dinozauri, prin pădure. Fiecare dinozaur, prezentat simplu și la obiect. Nu i-am numărat câți sunt în tot parcul, dar sunt mulți. Iată câțiva dintre ei mai jos. Nu aș vrea totuși, să vă răpesc senzația de a îi descoperi și a vă lăsa uimiți de aceste exemplare în viața reală a parcului.







5. Jocuri active pentru a-i ține în priză pe copii și pentru a-i stârni să afle cât mai multe lucruri despre viața dinozaurilor.



6. La final de traseu, alte și alte chestii faine de joacă. Joacă și iar joacă!



7. După mai bine de 3 ore petrecute în parc, ne ia cu foame și ne îndreptăm înspre restaurantul parcului, cum altfel decât având un nume bine ales - Papazaur. 


8. Câte chestii mai sunt încă de făcut aici?!


9. Dacă vă întrebați cam câți bani veți scoate din buzunar pentru această experiență, ei bine, iată și câteva detalii financiare: bilet intrare copii = 22 lei, bilet intrare adult = 28 lei. Cheltuieli suplimentare veți avea pentru atelierele de pictură, secțiunea cu lasere, escapadă și desigur, restaurant. 
 Nouă ne-a plăcut la maximum și cu greu am reușit să plecăm din parc.