Follow by Email

vineri, 21 octombrie 2016

Halloween în Legoland: Bucuria copiilor - bucuria părinților

Suntem într-un tur de joacă și muncă prin Austria și Germania. După Zoo din Viena, Muzeul Jucăriilor din Nurnberg, azi i-a venit rândul lui Legoland.
După ce ne-am luat camera de hotel în primire, am descins în vestitul parc Lego. Afara, vremea așa și așa: 10 grade, înnorat și vânt. Aah! și joi. Ne gândeam că o să fie superlejer ca aglomerație. Dar, surpriză!! Începând cu 5 Octombrie, în Legoland e deja Halloween. Și e pe bune! 





Decorul e cu totul spectaculos. Dovleci, gândaci, lilieci, vrăjitoare și cranii stau agățate de crengile copacilor în zona cu Tunelul Groazei, păienjenii au împânzit cu totul zidurile castelului, iar coșciugele stau deschise pe ici pe acolo. Atenția la detalii e în parc la cele mai înalte standarde. Da, zona asta, nu e chiar pentru cei mai mici sau copiii temători ori pentru părinții slabi de inimă. Recunosc în Tunelul Groazei mi-au dat lacrimile. De emoții prea tari și prea multe. Oricât de sigure erau centurile de siguranță, gravitația își făcea simțite efectele. Și nu teoretice.
Parcul Legoland are zone bine definite. La intrare, te întâmpină galeria Lego cu peisaje, clădiri, nave, personaje – toate făcute din piese lego și toate, fără excepție Wow! Milioanele de piese lego combinate cu miile de ore de muncă sau de joacă?! ale copiilor mari sunt formula matematică corectă pentru rezultate absolut surprinzătoare. De aici încolo, depinde doar direcția în care alegi să te îndrepți. Noi zburdam la propriu haotic dintr-o parte într-alta, arătându-ne cu așa încântare personală unii altora descoperirile de parcă erau propriile noastre creații nu altceva. Cunoașteți starea asta? Pariem că da.




Am continuat cu un montagne russe pe un fel de bicicletă. Un traseu scurt și soft de încălzire. Apoi, le-am luat la rând din ce în ce mai rapide și mai amenințătoare terminând cu Tunelul Groazei (care nu e pentru cei mici, oricât de curajoși ar fi). După ce ne-am dat o dată, ne-am fi dat iar și iar și iar. Și chiar am vrut, dar aveam prea multe în program și prea puțin timp.




            Cum pe traseu e montată o cameră foto care prinde cadre cu fiecare în parte, la plecare poți să ți le achiziționezi cu prețuri între 10 și 45 Eur, depinde de mărime și format.

Pentru că aveam nevoie de o pauză de câteva minute ca să ni se mai așeze inima la loc și să ne mai încălzim, am luat-o spre fabrica Lego și magazinul fabricii.  În fabrică, am putut fi martori la câteva secvențe ale procesului de producție – imprimare, ștampilare, imprimarea capetelor figurinelor cu trăsături umanoide.






De aici, ieșirea e desigur, prin magazinul fabricii. Urmărindu-i pe copii indiferent de vârstă și națiionalitate, am observat că știau exact ce caută și cum să se organizeze. Fără grabă, fără agitație. Autonomie totală. Asta mai ales pentru că piesele sunt foarte bine organizate: cutii cu capete, cu corpuri, picioare și accesorii. Fiecare chestiuță de fiecare culoare în cutia ei. Raiul pe pământ pentru copii, vă juuuur! Pentru părinți, nu știu ce să zic, având în vedere prețurile și dorințele stârnite și alimentate din ce în ce mai mult ale copiilor.





Cu figurinele și piesele nou achiziționate ne-am urcat în Lego Express și am dat un tur întregului parc pentru a ne configura următoarele obiective. Într-o astfel de plimbare, poți avea instant o perspectivă cât de cât integrată a parcului.




Din tren, copiii au sărit în mașină. Aici pot face circuite diferite cu mașina în funcție de vârsta copiilor. Pentru cei mari (7-13 ani), programul auto are o durata de aprox. 45 minute (30 minute de pregătire și familiarizare cu regulile de circulație și 15 minute pentru traseul propriu-zis.) La final, primesc permis auto personalizat, în toată regula. Pentru cei care nu vorbesc limba germană, musai limba engleză. Altfel,.....nu pot înțelege instructajul de 30 minute. Traseul, un mic oraș în miniatură - cu semne de circulație: trecere de pietoni, sens giratoriu, cedează trecerea, drum cu prioritate, sens unic, cu pompe de alimentare, cu spălătorie și semafoare . O surpriză nemaipomenită a fost și broșura cu reguli de circulație în limba română.
Pentru acest traseu, se achita un preț de 5 Eur și e bine să luați în calcul că se desfășoară după un program prestabilit pe care îl găsiți la afișierul casei respective.
Pentru cei mici (3-6 ani) e inclus în biletul parcului și nu e atât de riguros cu reguli de circulație. 



În ce nu am avut curaj să ne dăm a fost Flying Ninjago - ni se întorcea stomacul pe dos numai uitându-ne. De dat cu barca iar nu am apucat să ne dăm, pentru că parcul se închide le orele 17:00. O zi e prea puțin pentru Legoland. Rezervați-vă 2. 
Am mai reveni? 
Daaaaa.

Organizarea din interiorul parcului desăvârșită, mâncarea delicioasă, băile curate lună, prețurile ... după părerea noastră cam piperate. Noi ne-am face abonament anual dacă am locui mai aproape. Cine știe..?!


miercuri, 12 octombrie 2016

Cine nu știe de conflictele care apar în familie imediat ce se naște un copil?

Printre chestiunile cele mai provocatoare pentru o femeie tocmai devenită mamă, dincolo de vulnerabilitatea,  îndoiala și nesiguranța privind schimbatul, baia, toaleta de după baie, somnul, alăptatul bebelușului, sunt tensiunile din interiorul familiei sale, cu părinții și/ sau socrii săi. 
Că în îngrijirea copilului a fost mai întotdeauna implicată familia sau comunitatea de apartenență nu este nimic nou. 
Că multe femei suferă atunci când sunt criticate, când li se spune la tot pasul în casă ce și cum să (nu) facă bebelușilor, iar nu e o noutate. 
Că obosesc atunci când trebuie să le argumenteze și să explice continuu de ce sunt atât de încăpățânate și nu vor să își lase bebelușii să plângă singuri și neconsolați în pat, să practice înfășatul riguros de altădată, în care copiii semănau mai degrabă cu mumiile egiptene, să îi tragă de picioare ca să li se îndrepte, să îi scoată din cadă ținându-i de gât, să nu îi ia imediat în brațe că se învață ... și alte chestii, iar nu e o noutate. 


Frustrate, obosite de atâte explicații, măcinate de atâtea îndoieli și în același timp, preocupate să nu își supere mamele sau soacrele, multe dintre proaspetele mămici ajung rapid să se simtă catapultate în mijlocul unei mlaștini emoționale, din care nu pot să iasă. Pe de o parte copilul de numai câteva zile, pe de o parte propriile lor schimbări și nevoi și pe de altă parte, cicăleala propriilor părinți. 
Datorită popularității lor. aceste conflicte ajung să le preocupe încă din timpul sarcinii. Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care gravidele ajung să ni le pună: Și cu părinții noștri ce ne facem?  
Sigur, putea să traducem această situație în termenii gestionării de conflicte pentru ea - mama nou-născutului. Preferăm însă, să nu o facem. Aflată în mijlocul unui context în care jonglează pentru prima dată cu mai mult de trei portocale ( a se înțelege prin portocale - multe responsabilități noi, diferite și toate importante), încă o portocală, pardon! responsabilitate, este ultimul lucru de care mama are nevoie. Căci ce variante ar avea în acest caz? Să scape câteva din mână sau să își încordeze toate simțurile și abilitățile pentru ca totul să ruleze o vreme spectaculos, fără scăpări, dar cu ce eforturi! Încă din timpul sarcinii, la nivelul creierului ei au loc o serie de schimbări, care continuă și se pun în act prin comportamentele și reacțiile sale. De aceea, nu e întâmplător că pentru multe dintre ele există riscul de a dezvolta tulburări psihologice care sunt asociate în mod special cu adaptarea la maternitate. Acest aspect a fost intuit încă de multă vreme de femeile înțelepte din jur, care înțelegeau să primească și să încurajeze toleranța celorlalți vis-a-vis de reacțiile anxioase sau agresive ale proaspetei mămici spunând: Lăsați-o în pace! că e lăuză!   



Simbioza din sarcină are nevoie de o extensie în timp și nu numai. Asta înseamnă că rolul celor din jur este de a susține această simbioză și diadă specială între mamă și nou-născut, fără a o tulbura cu sau fără motiv. Așadar, responsabilitatea gestionării conflictelor care apar în casă între proaspăta mamă și mama/ soacra sa devine responsabilitatea partenerului ei. Da, o sarcină ingrată și totuși, nobilă prin care îi protejează așa cum știe - elegant, agresiv, discret, subtil, pe cei dragi - soția și copilul lor. Devine astfel, un soi de ambasador în interiorul familiei sale lărgite.

"Count on me like one, two, three
I'll be there..." (Bruno Mars)


Cuvinte-cheie: conflict, sarcină, părinți, familie







marți, 4 octombrie 2016

5 (pași) x 6 (ani) = 30 (litere): Cum învață copilul să citească prin joacă

Unii copii învață din mers să citească. Așa cum observă mașinile pe stradă, așa învață și literele. Și cum literele sunt o parte uriașă din ingredientele necesare cititului de cuvinte, mesaje sau alte conținuturi, lucrurile vin mai apoi de la sine. Sunt autodidacți, încât de cele mai multe ori, ca părinte ești total surprins când descoperi că știu deja să citească, deși nu i-ai împins de la spate în această direcție.
 Nu toți copiii învață așa! Chiar dacă părinții le citesc copiilor seară de seară. Chiar dacă îi văd pe părinți citind seară de seară în fotoliul lor sau studiind la birou. Unii - Nu și pace! Desigur că am putea merge pe premisa, cât de se poate de adevărată, că fiecare copil are ritmul său, că acum preferă cu totul altceva și atunci nu are rost să-l grăbim.  
Unde pică toți de acord, și părinți și cadre didactice, sunt următoarele aspecte:
1. volumul de informații cu care copilul intră în contact la școală este mare. Bine! E unul mult prea mare comparativ cu capacitatea lui naturală de ale procesa, asimila și interioriza.
2. că ritmul predării este unul alert, trecându-se rapid de la o temă la alta. Pe când îmi elaboram în urmă cu 15-16 ani, proiectele din liceu (Liceu Pedagogic cu dublă specializare - învățători/ educatori) și țineam ore la școală în modulul de practică pedagogică, noțiunile de Predare, Consolidare și Evaluare erau sfinte și extrem de consistente în exercițiu și timp.
3. că modul în care se percep elevii vis-a-vis de cum se descurcă la școală este decisiv în adaptarea sau inadaptarea lor la școală și implicit în starea lor psihologică cu care vin și pleacă de aici.
Au nevoie deci, de suportul nostru, dar nu oricum: ci așa cum îl vor ei. E combinația provocatoare dintre: a învăța (un anumit conținut), a se juca efervescent și a face cum vor și ce vor ei. De combinația asta am devenit și mai conștientă în timp ce mezinul familiei noastre (6 ani) era în proces de alfabetizare, care la el a fost în 5 pași.

1. În primă fază, împreună cu el, am făcut planșe (A4) cu fiecare literă și cu o imagine care reprezenta un cuvânt care începea cu litera respectivă.  Ce i-a plăcut cel mai mult la pasul acesta  a fost regula că el alege cuvântul. Lucrurile s-au întâmplat cam așa: 
- B de la ......? întrebam eu
- de la baloane. (răspundea el) (și desenam baloane)

- C de la.....?
- ... de la căcat (răspunde el) și desena ca atare. (Mda, nu pentru toți a fost ușor. Bunicii își puneau de exemplu, mâinile la urechi.)
Mai apoi, planșele le-am lipit pe pereții din camera lui și tot ne jucam cu ele. A de la...., B de la..., C de la...., D de la.... etc. Așa a învățat inițial literele.

2. Apoi, s-a plictisit. Avea nevoie de mișcare, de țopăială. Am achiziționat jocul Alpha Catch (foarte cool jocul) și am început să jucăm un fel de fotbal american. L-am jucat peste tot, în casă, în curte, chiar și în parc. Mingi cu literele alfabetului mari și mici, cu arici, care se lipeau în mănușă la prinderea lor sau între ele. Apropiind din ce în ce mai mult una de alta câte 3 litere (ex., C - A - R, T - U - N), integra sunetele în cuvinte.




3. În drumurile noastre cu mașina, citea numerele de înmatriculare ale mașinilor pe care le depășeam în trafic. Provocare lui - provocarea mea, ce să zic!

4. Tot în trafic, luam cu mine o cariocă și carduri din hârtie pe care mi le tăiam de acasă. La roșu, scriam cuvinte din 3-4 litere și el le citea.


5. Cum îi place să gătească, și-a făcut obiceiul să ne tot pregătească torturi și prăjituri. Da, la 6 ani. Le face după o rețetă proprie, punând pe rând diferite ingrediente dintre cele mai diverse (de fapt cam tot ce-i pică la mână) și amestecându-le. Cum rețeta este instrumentul bucătarului, a început să își facă un caiet de rețete, în care scrie doar ingredientele. Nu ar vrea să îi copieze cineva rețeta. Doar fiecare bucătar cu secretul lui, nu?!




Ei, la capătul acestor pași, un nou drum se deschide în fața copiilor: povești, eroi, trăznăi pe care să le descopere singuri.







Autor: Camelia Chețu (MotherHood Center & Cabinet Individual de Psihologie Chețu Camelia)