Follow by Email

joi, 5 octombrie 2017

Părinți, copii și polițiști - care-i legătura?

Săptămâna 2 - 8 Octombrie este săptămâna de Prevenire a criminalității. Sigur, ai putea să te întrebi ce legătură poate avea asta cu tine, părinte de bebeluș, (ante)preșcolar sau școlar, de vreme ce trăiești într-un mediu sigur, lipsit de violențe fizice și verbale în familia pe care ți-ai construit-o.


Evenimentul este direct legat, în opinia mea, de modul în care părinții îi introduc pe polițiști în viața copiilor. Ai idee câți părinți își amenință copiii că îi dau pe mâna Poliției ori de câte ori aceștia refuză să stea în mașină, în centurile de siguranță? Ori de câte ori mint?! Ori de câte ori urlă, tulburând liniștea publică?! Ori de câte ori sunt sunați de învățătoare sau directoarea școlii că i-au bătut pe alți coleg?! Ori de câte ori părinții sunt depășiți de trăirile lor emoționale și nu reușesc să gestioneze într-o manieră plină de înțelegere comportamentele copiilor!

În realitate, în practica mea psihologică de cabinet, observ cum în mod frecvent, din adâncurile acestor copii ies la suprafață o serie de nevoi, pe care caută de fapt, să și le satisfacă. Copilul care refuză să stea în centură are un motiv al lui: îl deranjează fizic la gât, îl ține la distanță de părinte (ceea ce pentru un copil cu anxietate de separare intensă este o adevărată dificultate existențială) etc. Cel care minte, și are o vârstă până în 6 ani, ei bine! de fapt, s-ar putea să nu facă o diferență clară între ce realitate și fabulație. Cel care îi lovește pe ceilalți colegi, urlă sau nu poate sta locului poate ascunde o hiperactivitate, cu sau fără deficit de atenție.

Amenințările pline de convingere și repetate ale părinților cu "Atenție, polițistul!" aduc în structura psihică a copilului  un soi de identificare cu infractorul și odată cu asta un șuvoi de emoții și mecanisme de apărare.
Eu îmi aduc aminte cum undeva în jurul vârstei de 6 ani, luasem niște bani din geanta mamei fără să îi spun și când a descoperit că îi lipsesc, a început să toarne cu putere și necontenit amenințările astea. Suficient cât să înțeleg nu doar mesajul, dar și să mă feresc ca de dracu' de polițiști. La început, adult fiind, când mă opreau polițiștii în trafic, tremuram ca varga, la propriu. Sistemul meu limbic striga asurzitor "Atenție, păzea!". Așa că am început să conduc cu și mai mare atenție (evitare, normal "Mai bine mă feresc și gata!") - să semnalizez ori de câte ori când pornesc de pe loc sau schimb direcția de mers, de exemplu. Dar emoțional vorbind,..., adică simțind, era tot acolo.

Așa că a urmat o perioadă în care rând, pe rând, cabinetul meu de psihologie din Motherhood Center  a început să se umple cu clienți - polițiști, avocați, procurori și judecători (și cu mulți încă mai lucrez:) ) sau mame cu copii - victime ale violenței domestice (în care ulterior, la proces cuvântul copiilor a contat decisiv în acordarea tutelei). Am descoperit că să fiu în mijlocul lor a fost și este extrem de securizant emoțional pentru mine. În felul acesta, frica s-a convertit din prudență în siguranță.
 Acest material pe care îl scriu este nu un demers de auto-dezvăluire publică, ci vine la rugămintea insistentă a unui client de-al meu....normal, inspector în Poliție!, de a transmite părinților mesajul de a îi împrieteni pe copii cu ideea de polițist = protector, salvator. Într-un context de criză, în care copilul este atacat, cum ar fi pentru tine, părinte, să știi că nu a apelat la polițistul de pe stradă/ gardianul școlii pentru a se proteja, de teamă să ...?!

Și eu mă întreb și din când în când le mai fac un check-ul copiilor: "Imaginează-ți că ești pe stradă și un polițist se oprește în dreptul tău. Ce îți trece prin minte? Ce simți? ..."




Text: Psih. Camelia Chețu
Motherhood Center, www.motherhood.ro




luni, 2 octombrie 2017

4 strategii neconvenționale în familia cu bebeluși

Acum, mai puțin ca niciodată, a crește un copil este o treabă a comunității. Înainte și nu până demult (atenție!) mai toate femeile din jur contribuiau într-un fel sau altul la creșterea copilului. Nașa, moașa, mătușile, bunicile, vecinele - cu toate erau alături de proaspetele mămici. Acum, comunitatea asta s-a mutat în online: bloggeri, grupuri pe Facebook, portaluri online, oameni de marketing sau PR care urcă în mod activ informații preluate, traduse și transcrise cu real vibe despre sarcină, naștere, copil, relația părinte-copil.

Rolul comunității, indiferent că e reală, tangibilă sau virtuală, e deosebit de important. Dar, pe cât de ușurate și inspirate se pot simți unele proaspete mămici atunci când găsesc abordări diferite, soluții practice și eficiente în a îi hrăni, culca, înveseli pe copii, găsite în sânul comunității, pe atât de intens altele se pot simți frământate și copleșite sub forța presiunii aduse de mecanismul auto-comparației (Cum de nu m-am gândit la asta, în timp ce majoritatea mamelor o fac? Cum de ele pot, iar eu nu? Toate au idei de joacă, numai eu nu! Toate știu cum să negocieze conflictele dintre copii, iar eu nu! )
De ce unele răspund emoțional într-un fel, iar altele în cu totul alt fel, nu este subiectul acestui material. Încă se lucrează la elaborarea lui și în curând, va fi gata și ulterior, făcut public.

Până atunci...să trecem în revistă topul celor 4 strategii neconvenționale tot mai prezente în familiile cu bebeluși, care își au originea în ritmul nebun de zi cu zi din fiecare casă cu unul, doi, ...n copii, precum și în nevoia și eforturile de a răspunde ca părinți (mame și tați), cu cât mai multă disponibilitate emoțională copiilor. Fiecare dintre cele 4 strategii vin direct de la părinți reali pe care i-am întâlnit la Motherhood Center, așadar din comunitatea din afara online-ului, dar pe care îi aducem azi în online.


1. Hrănirea copilului este una dintre cele mai vitale responsabilități a mamei. La fel ca și a se hrăni pe sine. Pentru asta, multe mame din zilele noastre iau regulat prânzul la terasa din parcul în care se plimbă cu copilul. Parchează căruciorul, se așează la masă, studiază cu răbdare meniul, comandă și mănâncă pe îndelete felul I, felul al II-lea și... desertul! Meniul zilei la numai ...22 lei! Ziceți voi: cât de la îndemână! Ce să alergi ca nebuna cu stomacul lipit de coloana vertebrală să gătești și să mănânci pe grabă! Pentru zilele friguroase, vântoase și ploioase, că tot vine sezonul, în care nu pot ieși, pun mâna pe telefon și fac exact la fel, iar mâncarea sună la ușă.

2.  Știm cu toții și toate că necesarul consumabilelor necesare unui bebeluș și nu numai este unul considerabil și se epuizează rapid. Cum timpul în familie, cel în care stăm împreună, ne bucurăm unii de ceilalți, este prețios, ce rost mai are să ne pierdem timpul și energia la supermarket. Comanda online este în vârful degetelor, iar produsele sună și ele la ușă!

3. Cum mamei îi face tare bine (și dacă îi face ei, le face tuturor) să se mai aranjeze din când în când - vopsit păr, coafat, manechiură/ pedichiură, dar îi este și foarte dificil să găsească timpul necesar pentru a merge la salon, de ce nu ar aduce salonul acasă? O dată pe săptămână la ușă sună coafeza și manechiurista. Și ca să se țină toată lumea de plan, serviciile sunt prestate în baza unui abonament lunar.

4. Reîntoarcerea mamei la serviciu care implică separarea de copil pentru 4-6-9 ore este da! un moment încărcat cu întrebări, temeri, reprezentări, nerăbdare, speranță și dor. Bunică? Bonă? Creșă? - pentru care dintre ele să opteze familia? Și dacă, alegem bunica care locuiește în provincie cum să nu se ciocnească abordările noastre de ale lor și să fie o stare de armonie și în familie și în cuplu. Pentru asta e nevoie de mare curaj, deschidere și comunicare asumată între cele două părți, unde asta  înseamnă închirierea unei locuințe lângă cea a tinerei familii astfel încât bunica să fie suficient de aproape, dar nu foarte aproape. Pentru mulți poate fi o "palmă grea peste față" această strategie, în timp ce pentru unii poate fi poțiunea magică.


Hai, să ne deschidem mintea și inima ca să facem cât mai mult loc pentru ceea ce contează pentru fiecare dintre noi cu adevărat și ne ajută să fim părinți mai buni, indiferent că avem un copil de câteva luni sau ani!


Mulțumim pentru inspirație și deschidere părinților din comunitatea noastră!




Text: Echipa & comunitatea de părinți Motherhood



   











miercuri, 18 ianuarie 2017

14 Cărți de citit despre Sarcină și Bebeluș (0-1 an)

Sunt ultimele luni de sarcină. Întrebări peste întrebări năvălesc în mintea viitorilor părinți: Cum ținem copilul în brațe? Are el nevoie să-i vorbim încă din primele zile de viață chiar dacă nu înțelege? Și dacă nu îmi vine să ii vorbesc, trebuie să mă forțez? Cum știm de ce plânge și mai ales ce facem când plânge? Îl lăsăm să plângă? Care e treaba cu depresia postpartum? Mai pot avea eu grijă de copilul meu în acest context? Cum împăcăm viziunea noastră cu cea a părinților noștri, care vor veni să ne ajute cu copilul în primele săptămâni de viață? Unde doarme copilul – singur la el în cameră ca să fie cât mai “independent” sau cu noi în dormitor? Dacă se învață să doarmă cu noi în cameră cum am tot auzit de la părinți care dorm în pat cu copilul până la 5/ 9 / 12 ani? Până la ce vârstă e bine să îl alăptăm?.....
Întrebări peste întrebări.
Mai mult decât atât, grupul social se modifică ușor-ușor. În el își fac intrarea prieteni, colegi – părinți la rândul lor, cu copii mai mici sau mai mari. Fiecare desigur, cu propriul set de informații, cercetări, experiențe, sfaturi și recomandări, care se încheie cu un Amin constant pe ton profetic - O să vedeți voi! Fiecare cu propriul RIC: Regulament de îngrijire a copilului.
Incertitudinile viitorilor/ proaspeților părinți se amplifică și mai mult. Și atunci se îndărătnicesc în căutarea unui numitor comun. Sunt vulnerabili și avizi de cunoaștere. Au nevoie mai mult decât oricând să înțeleagă, să pătrundă mecanismele explicative ale relației dinamice și reciproce cauză – efect, unde cauza și efectul sunt rând pe rând, expresia comportamentului lor și a bebelușului. Așa că mai mult decât experiențele personale ale apropiaților sau necunoscuților lor ca și părinți nu le sunt suficiente. Prin urmare, se întorc înspre cărți consistente și vii în egală măsură, care să îi ajute să se dumirească.


Am întrebat 7 bloggeri – toți părinți (fără excepție), care trăiesc, înțeleg și vibrează similar la aceste nevoi ale viitorilor/ proaspeților părinți, care au fost pentru ei cele mai de impact 2 cărți folositoare în perioada sarcinii și primului an de viață al bebelușului. 

Bogdana Dobre - mamă a 3 copii (nu tripleți), blogger -  Premiul pentru cel mai bun blog de parenting, RoBlogFest), Ioana Chicet-Macoveiciuc (alias Prințesa Urbană, autoare de cărți O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă (2015), Te iubesc, orice-ai face (2016), Mami e gata? Aventuri haioase în bucătărie (2016), Miercuri, respirăm (2016), Ana Nicolescu (alias Mămica Urbană), Valentina Secară - fondator Acorns Training Centre, Cristina Oțel - trainer, Diana Vasiliu - psiholog, trainer Allen Carr Romania), Alexandra Dincă - fotojurnalist & antropolog la Fotografii de familie și Documentaria), Camelia Chețu - psihoterapeut, fondator Motherhood Center.


 Menționăm că această listă nu urmărește scopuri de marketing, de promovare și creștere a vânzărilor cărților respective, ci vine ca răspuns la solicitările repetate ale clienților Motherhood Center, participanți la cursurile de puericultură. Este, da! o listă în primul rând pentru ei, pentru cei care pleacă înaripați și stârniți de la cursurile de puericultură dorindu-și să afle mai mult și mai mult despre dezvoltarea copilului în perioada intrauterină și extrauterină și care ne-au bătut atât, dar atât de mult la cap să o facem odată! În cele din urmă, pentru mulți poate cu întârziere (și chiar ne pare rău), pentru cei mai mulți, sperăm la fix, e gata!

Conceptul continuum de Jean Liedloff și Puncte de cotitură - de la naștere la 3 ani de T. Berry Brazelton au fost cele mai recomandate cărți. Cu un singur clic pe imaginea de mai jos, descoperă toate cele 14 cărți de citit despre sarcină și primul an de viață al bebelușului recomandate de Motherhood & Co.





marți, 10 ianuarie 2017

În pântecele tale..

"În pântecele tale e muzică
de voce, de inimă, de cameră.

În pântecele tale e cald
de atâta suflu și vibrare.

În pântecele tale toate-s la locul lor:
placenta, cordonul, fluidul și el,
el - copilul tău.

În pântecele tale e timp
pentru visare, simțire și dor.

În pântecele tale e iubire
și blândă dumnezeire.

În pântecele tale e întuneric
cu irizații aurii de lumină.

În pântecele tale miroase viața!"

                                         (Camelia Chețu)



joi, 3 noiembrie 2016

Ce face diferența în asumarea rolului matern

Am observat adesea că femeile se frământă intens încă de pe parcursul sarcinii și mai mult după naștere cu privire la asumarea rolului matern. Își pun continuu întrebări, caută explicații, cer confirmări, se ceartă și se supără pe ele însele. Ce mă sperie așa tare? De ce nu îmi pot da seama exact de ce anume are nevoie bebelușul meu? Se vede de la o poștă cât de rigidă sunt când sunt doar eu cu copilul! Abia acum, când copilul are șase luni, încep să mă simt mamă cu adevărat. 
Ar fi bine să încep din capul locului prin a spune că lucrurile nu stau pentru toate femeile la fel. Pentru unele dintre ele, a se raporta la nevoile feților/ bebelușilor lor este un proces cursiv și empatic atât vis-a-vis de copii, cât și de ele.

Iată mai jos, câteva dintre motivele specifice care pot face asumarea rolului matern un proces anevoios și istovitor deopotrivă:

- concepția prin FIV,
- obținerea unei sarcini după un interval îndelungat de timp,
- malformații fetale,
- vârsta înaintată a mamei,
- istoric de pierdere perinatală (avort spontan, avort planificat, moarte neonatală) și alte pierderi experiențiale
- relația cu propria mamă 
- anxietatea maternă și orice tulburare psihică
-  adopția.


Desigur că lista acestor factori poate continua la infinit. Am preferat aici încă, listarea celor care se înscriu în categoria "sateliților" psihologici direcți ai asumării rolului matern. Pentru fiecare femeie, experiențele trăite (și enumerate anterior) se distilează într-un mod personal și ajung să încapsuleze mesaje specifice ca: Sarcina mea este foarte prețioasă./ Copilul meu e foarte prețios. E un copil special. Nu am fost în stare să fac un copil sănătos. Mi-e frică să... 
Comportamentul matern este așadar, sub impactul lor încă din primele săptămâni de sarcină. Majoritatea aspectelor de mai sus sunt inventariate de către obstetrician în dosarul gravidei,  aspecte care după un screening privind debutul sarcinii și modul în care se raportează la ea, pot constitui  recomandări pentru necesitatea intervenției psihologice, căci pe bună dreptate nu toate gravidele care trec situațiile de mai sus au nevoie de suport psihologic.



drd. Psih. Camelia Chețu
Motherhood Center, www.motherhood.ro




vineri, 21 octombrie 2016

Halloween în Legoland: Bucuria copiilor - bucuria părinților

Suntem într-un tur de joacă și muncă prin Austria și Germania. După Zoo din Viena, Muzeul Jucăriilor din Nurnberg, azi i-a venit rândul lui Legoland.
După ce ne-am luat camera de hotel în primire, am descins în vestitul parc Lego. Afara, vremea așa și așa: 10 grade, înnorat și vânt. Aah! și joi. Ne gândeam că o să fie superlejer ca aglomerație. Dar, surpriză!! Începând cu 5 Octombrie, în Legoland e deja Halloween. Și e pe bune! 





Decorul e cu totul spectaculos. Dovleci, gândaci, lilieci, vrăjitoare și cranii stau agățate de crengile copacilor în zona cu Tunelul Groazei, păienjenii au împânzit cu totul zidurile castelului, iar coșciugele stau deschise pe ici pe acolo. Atenția la detalii e în parc la cele mai înalte standarde. Da, zona asta, nu e chiar pentru cei mai mici sau copiii temători ori pentru părinții slabi de inimă. Recunosc în Tunelul Groazei mi-au dat lacrimile. De emoții prea tari și prea multe. Oricât de sigure erau centurile de siguranță, gravitația își făcea simțite efectele. Și nu teoretice.
Parcul Legoland are zone bine definite. La intrare, te întâmpină galeria Lego cu peisaje, clădiri, nave, personaje – toate făcute din piese lego și toate, fără excepție Wow! Milioanele de piese lego combinate cu miile de ore de muncă sau de joacă?! ale copiilor mari sunt formula matematică corectă pentru rezultate absolut surprinzătoare. De aici încolo, depinde doar direcția în care alegi să te îndrepți. Noi zburdam la propriu haotic dintr-o parte într-alta, arătându-ne cu așa încântare personală unii altora descoperirile de parcă erau propriile noastre creații nu altceva. Cunoașteți starea asta? Pariem că da.




Am continuat cu un montagne russe pe un fel de bicicletă. Un traseu scurt și soft de încălzire. Apoi, le-am luat la rând din ce în ce mai rapide și mai amenințătoare terminând cu Tunelul Groazei (care nu e pentru cei mici, oricât de curajoși ar fi). După ce ne-am dat o dată, ne-am fi dat iar și iar și iar. Și chiar am vrut, dar aveam prea multe în program și prea puțin timp.




            Cum pe traseu e montată o cameră foto care prinde cadre cu fiecare în parte, la plecare poți să ți le achiziționezi cu prețuri între 10 și 45 Eur, depinde de mărime și format.

Pentru că aveam nevoie de o pauză de câteva minute ca să ni se mai așeze inima la loc și să ne mai încălzim, am luat-o spre fabrica Lego și magazinul fabricii.  În fabrică, am putut fi martori la câteva secvențe ale procesului de producție – imprimare, ștampilare, imprimarea capetelor figurinelor cu trăsături umanoide.






De aici, ieșirea e desigur, prin magazinul fabricii. Urmărindu-i pe copii indiferent de vârstă și națiionalitate, am observat că știau exact ce caută și cum să se organizeze. Fără grabă, fără agitație. Autonomie totală. Asta mai ales pentru că piesele sunt foarte bine organizate: cutii cu capete, cu corpuri, picioare și accesorii. Fiecare chestiuță de fiecare culoare în cutia ei. Raiul pe pământ pentru copii, vă juuuur! Pentru părinți, nu știu ce să zic, având în vedere prețurile și dorințele stârnite și alimentate din ce în ce mai mult ale copiilor.





Cu figurinele și piesele nou achiziționate ne-am urcat în Lego Express și am dat un tur întregului parc pentru a ne configura următoarele obiective. Într-o astfel de plimbare, poți avea instant o perspectivă cât de cât integrată a parcului.




Din tren, copiii au sărit în mașină. Aici pot face circuite diferite cu mașina în funcție de vârsta copiilor. Pentru cei mari (7-13 ani), programul auto are o durata de aprox. 45 minute (30 minute de pregătire și familiarizare cu regulile de circulație și 15 minute pentru traseul propriu-zis.) La final, primesc permis auto personalizat, în toată regula. Pentru cei care nu vorbesc limba germană, musai limba engleză. Altfel,.....nu pot înțelege instructajul de 30 minute. Traseul, un mic oraș în miniatură - cu semne de circulație: trecere de pietoni, sens giratoriu, cedează trecerea, drum cu prioritate, sens unic, cu pompe de alimentare, cu spălătorie și semafoare . O surpriză nemaipomenită a fost și broșura cu reguli de circulație în limba română.
Pentru acest traseu, se achita un preț de 5 Eur și e bine să luați în calcul că se desfășoară după un program prestabilit pe care îl găsiți la afișierul casei respective.
Pentru cei mici (3-6 ani) e inclus în biletul parcului și nu e atât de riguros cu reguli de circulație. 



În ce nu am avut curaj să ne dăm a fost Flying Ninjago - ni se întorcea stomacul pe dos numai uitându-ne. De dat cu barca iar nu am apucat să ne dăm, pentru că parcul se închide le orele 17:00. O zi e prea puțin pentru Legoland. Rezervați-vă 2. 
Am mai reveni? 
Daaaaa.

Organizarea din interiorul parcului desăvârșită, mâncarea delicioasă, băile curate lună, prețurile ... după părerea noastră cam piperate. Noi ne-am face abonament anual dacă am locui mai aproape. Cine știe..?!


miercuri, 12 octombrie 2016

Cine nu știe de conflictele care apar în familie imediat ce se naște un copil?

Printre chestiunile cele mai provocatoare pentru o femeie tocmai devenită mamă, dincolo de vulnerabilitatea,  îndoiala și nesiguranța privind schimbatul, baia, toaleta de după baie, somnul, alăptatul bebelușului, sunt tensiunile din interiorul familiei sale, cu părinții și/ sau socrii săi. 
Că în îngrijirea copilului a fost mai întotdeauna implicată familia sau comunitatea de apartenență nu este nimic nou. 
Că multe femei suferă atunci când sunt criticate, când li se spune la tot pasul în casă ce și cum să (nu) facă bebelușilor, iar nu e o noutate. 
Că obosesc atunci când trebuie să le argumenteze și să explice continuu de ce sunt atât de încăpățânate și nu vor să își lase bebelușii să plângă singuri și neconsolați în pat, să practice înfășatul riguros de altădată, în care copiii semănau mai degrabă cu mumiile egiptene, să îi tragă de picioare ca să li se îndrepte, să îi scoată din cadă ținându-i de gât, să nu îi ia imediat în brațe că se învață ... și alte chestii, iar nu e o noutate. 


Frustrate, obosite de atâte explicații, măcinate de atâtea îndoieli și în același timp, preocupate să nu își supere mamele sau soacrele, multe dintre proaspetele mămici ajung rapid să se simtă catapultate în mijlocul unei mlaștini emoționale, din care nu pot să iasă. Pe de o parte copilul de numai câteva zile, pe de o parte propriile lor schimbări și nevoi și pe de altă parte, cicăleala propriilor părinți. 
Datorită popularității lor. aceste conflicte ajung să le preocupe încă din timpul sarcinii. Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care gravidele ajung să ni le pună: Și cu părinții noștri ce ne facem?  
Sigur, putea să traducem această situație în termenii gestionării de conflicte pentru ea - mama nou-născutului. Preferăm însă, să nu o facem. Aflată în mijlocul unui context în care jonglează pentru prima dată cu mai mult de trei portocale ( a se înțelege prin portocale - multe responsabilități noi, diferite și toate importante), încă o portocală, pardon! responsabilitate, este ultimul lucru de care mama are nevoie. Căci ce variante ar avea în acest caz? Să scape câteva din mână sau să își încordeze toate simțurile și abilitățile pentru ca totul să ruleze o vreme spectaculos, fără scăpări, dar cu ce eforturi! Încă din timpul sarcinii, la nivelul creierului ei au loc o serie de schimbări, care continuă și se pun în act prin comportamentele și reacțiile sale. De aceea, nu e întâmplător că pentru multe dintre ele există riscul de a dezvolta tulburări psihologice care sunt asociate în mod special cu adaptarea la maternitate. Acest aspect a fost intuit încă de multă vreme de femeile înțelepte din jur, care înțelegeau să primească și să încurajeze toleranța celorlalți vis-a-vis de reacțiile anxioase sau agresive ale proaspetei mămici spunând: Lăsați-o în pace! că e lăuză!   



Simbioza din sarcină are nevoie de o extensie în timp și nu numai. Asta înseamnă că rolul celor din jur este de a susține această simbioză și diadă specială între mamă și nou-născut, fără a o tulbura cu sau fără motiv. Așadar, responsabilitatea gestionării conflictelor care apar în casă între proaspăta mamă și mama/ soacra sa devine responsabilitatea partenerului ei. Da, o sarcină ingrată și totuși, nobilă prin care îi protejează așa cum știe - elegant, agresiv, discret, subtil, pe cei dragi - soția și copilul lor. Devine astfel, un soi de ambasador în interiorul familiei sale lărgite.

"Count on me like one, two, three
I'll be there..." (Bruno Mars)


Cuvinte-cheie: conflict, sarcină, părinți, familie