mamecareinspira: 5 (pași) x 6 (ani) = 30 (litere): Cum învață copilul să citească prin joacă

Unii copii învață din mers să citească. Așa cum observă mașinile pe stradă, așa învață și literele. Și cum literele sunt o parte uriașă din ingredientele necesare cititului de cuvinte, mesaje sau alte conținuturi, lucrurile vin mai apoi de la sine. Sunt autodidacți, încât de cele mai multe ori, ca părinte ești total surprins când descoperi că știu deja să citească, deși nu i-ai împins de la spate în această direcție.

Nu toți copiii învață așa! Chiar dacă părinții le citesc copiilor seară de seară. Chiar dacă îi văd pe părinți citind seară de seară în fotoliul lor sau studiind la birou. Unii - Nu și pace! Desigur că am putea merge pe premisa, cât de se poate de adevărată, că fiecare copil are ritmul său, că acum preferă cu totul altceva și atunci nu are rost să-l grăbim.

Unde pică toți de acord, și părinți și cadre didactice, sunt următoarele aspecte:

1. volumul de informații cu care copilul intră în contact la școală este mare. Bine! E unul mult prea mare comparativ cu capacitatea lui naturală de ale procesa, asimila și interioriza.

2. că ritmul predării este unul alert, trecându-se rapid de la o temă la alta. Pe când îmi elaboram în urmă cu 15-16 ani, proiectele din liceu (Liceu Pedagogic cu dublă specializare - învățători/ educatori) și țineam ore la școală în modulul de practică pedagogică, noțiunile de Predare, Consolidare și Evaluare erau sfinte și extrem de consistente în exercițiu și timp.

3. că modul în care se percep elevii vis-a-vis de cum se descurcă la școală este decisiv în adaptarea sau inadaptarea lor la școală și implicit în starea lor psihologică cu care vin și pleacă de aici.

Au nevoie deci, de suportul nostru, dar nu oricum: ci așa cum îl vor ei. E combinația provocatoare dintre: a învăța (un anumit conținut), a se juca efervescent și a face cum vor și ce vor ei. De combinația asta am devenit și mai conștientă în timp ce mezinul familiei noastre (6 ani) era în proces de alfabetizare, care la el a fost în 5 pași.

1. În primă fază, împreună cu el, am făcut planșe (A4) cu fiecare literă și cu o imagine care reprezenta un cuvânt care începea cu litera respectivă. Ce i-a plăcut cel mai mult la pasul acesta a fost regula că el alege cuvântul. Lucrurile s-au întâmplat cam așa:

- B de la ......? întrebam eu

- de la baloane. (răspundea el) (și desenam baloane)

- C de la.....?

- ... de la căcat (răspunde el) și desena ca atare. (Mda, nu pentru toți a fost ușor. Bunicii își puneau de exemplu, mâinile la urechi.)

Mai apoi, planșele le-am lipit pe pereții din camera lui și tot ne jucam cu ele. A de la...., B de la..., C de la...., D de la.... etc. Așa a învățat inițial literele.

2. Apoi, s-a plictisit. Avea nevoie de mișcare, de țopăială. Am achiziționat jocul Alpha Catch (foarte cool jocul) și am început să jucăm un fel de fotbal american. L-am jucat peste tot, în casă, în curte, chiar și în parc. Mingi cu literele alfabetului mari și mici, cu arici, care se lipeau în mănușă la prinderea lor sau între ele. Apropiind din ce în ce mai mult una de alta câte 3 litere (ex., C - A - R, T - U - N), integra sunetele în cuvinte.

3. În drumurile noastre cu mașina, citea numerele de înmatriculare ale mașinilor pe care le depășeam în trafic. Provocare lui - provocarea mea, ce să zic!

4. Tot în trafic, luam cu mine o cariocă și carduri din hârtie pe care mi le tăiam de acasă. La roșu, scriam cuvinte din 3-4 litere și el le citea.

5. Cum îi place să gătească, și-a făcut obiceiul să ne tot pregătească torturi și prăjituri. Da, la 6 ani. Le face după o rețetă proprie, punând pe rând diferite ingrediente dintre cele mai diverse (de fapt cam tot ce-i pică la mână) și amestecându-le. Cum rețeta este instrumentul bucătarului, a început să își facă un caiet de rețete, în care scrie doar ingredientele. Nu ar vrea să îi copieze cineva rețeta. Doar fiecare bucătar cu secretul lui, nu?!