Pretentiile unei petreceri in pijamale

Recomandat parintilor cu copii + 9 ani


Pune 4 femei, care se intalnesc pentru prima data, sa se distreze. Pai pentru inceput, le va lua ceva timp sa se scaneze reciproc band o cafea, un ceai sau un pahar de prosecco sa se mai relaxeze si sa inceapa sa se simta bine impreuna.

Pune mai apoi 4 copii, in cazul nostru 4 fete, sa faca acelasi lucru - sa se distreze. Nu au nevoie sa se scaneze prea mult timp. Numele si varsta le sunt suficiente. Restul nu mai conteaza. Sa inceapa distractia! Copiii se nasc cu un simt natural de a se indrepta unii spre ceilalti. Iar simtul asta pulseaza in ei constant. Desigur, pana cand nu este alterat de interdictiile, alegerile, rigorile sau bolile parintilor sau ale altora din jur.
Pe masura ce copiii cresc, au nevoie de interactiuni sociale din ce in ce mai consistente, in care sa se autodezvaluie asa cum sunt, in care sa se simta acceptati. Numai ca pe masura ce cresc programul lor devine din ce in ce mai incarcat, iar cadrul lor temporal este dat cu totul peste cap. Scoala, afterschool, optionale si gata, seara! Au nevoie acum, mai mult ca niciodata de suportul nostru, al parintilor pentru a-i ajuta sa creeze ferestre in rutina programului, prin care sa intre aer, distractie, un suflu nou. Au nevoie sa ne facem timp pentru ca ei sa isi intalneasca prietenii.
Asa ca o petrecere in pijamale pica la fix pe nevoile lor. Au la dispozitie mai mult timp pe care sa il consume asa cum vor ei si nu cum vrem noi. Pijamalele ca vestimentatie, invita la confort, relaxare si renuntarea de constrangerile sociale. Cum tocmai am organizat prima dezlantuire a fetelor la petrecerea lor in pijamale, iata mai jos pretentiile lor si cum am facut noi fata.

Incep din capul locului pentru a va spune ca imaginatia ii face sa fie pe copii cei mai inovatori organizatori de evenimente.
Asadar, primul lucru cu care trebuie sa va obisnuiti. Sunteti pe post de Executive.
Au vrut Menu - atentie! care sa li se puna la dispozitie si din care sa isi aleaga ce vor sa manance (Asa ca, ai grija sa ai sortul la indemana si menu-rile pregatite.) Neaparat in menu sa fie multe chestii de ciugulit - fructe/ pufuleti, nachos. Petrecerea le transforma in rontaitoare infometate de-a dreptul!

Au vrut poster la intrare, cu lista de invitati si programul petrecerii. Fetele sunt cat se poate de exigente: Nu esti pe lista, nu existi. La sosire, si-au lasat pe el amprentele conturandu-si cu un marker forma mainii.
Apoi, incep...
...cu Twister

... au continuat cu a-si face reciproc pedichiura,

.... dupa care au trecut la machiaj si defilare pe 11, 12, 13,14, 15 centimetri/ Tocuri, vrea sa faca vraiste  (Nu stiam ce sa fac mai intai: sa ma sperii ca isi rup picioarele - (Dar la cat de bine se tineau pe ele!, am renuntat rapid) sa ma panichez ca imi rup tocurile (Immmm, nu-i prea placut!) sau sa pierd in admiratie tampa la cat de bine se simteau si in ce extaz erau).

Credeati ca s-a terminat? Nuuuuu. Sunt abia la mijlocul petrecerii.

Se continua cu Adevar si Provocare. Si ce provocari!!! Dragute si de bun simt. Biletele erau deja scrise si borcanele pregatite. V-am spus ca e organizare ca la carte. Nimic nu le scapa.

Vor sa faca noapte alba. Le-am auzit susotind si complotand.

Urmeaza Sectiunea Filme si Inghetata. Usor-usor, incep sa se frece la ochi si hotarasc sa urmareasca filmul intinse in pat, pregatite de culcare. Dupa 10 minute, se doarme.

Dimineata, la trezire, micul dejun. Nu asa oricum. Cu distractie. Gogosi atarnate si jucause, care trebuie mancate fara a se folosi de maini.

Ultimul numar in program - Stand up comedy: glume scurte. 

"- Papusa, dansezi?

- Da.

- Atunci, lasa-ma pe mine sa stau pe scaun!" 

Cat am mai ras auzindu-le si vazandu-le atat de spontane, libere, necenzurate.

La plecare a ramas asa. Urmatoarea petrecere in pijamale va fi de doua nopti. Una nu e de ajuns. 

Infidelitatea: Cod rosu de tradare in cuplu

Dadusem candva undeva in paginile unei carti de o idee care mi-a atras atentia: Copilul e asemeni unei bucati de ciment intre doua pietre (parintii). Poate sa-i uneasca sau sa-i separe.

Cam orice barbat sau femeie devenit (a) parinte a simtit la un moment dat raceala indepartarii de celalalt sau mai rau, chiar spaima destramarii cuplului. 

Pentru multi insa, legatura asta a lor se desira usor-usor, in din ce ce in ce mai multe fire subtiri si fragile pana cand se rupe de tot. Adesea, are un inceput inselator, dupa care lucrurile par sa functioneze o vreme in virtutea unei inertii amagitoare. Doar pentru o vreme insa.... In realitate, din iubiti ajungeti vecini de apartament administrand casa, veniturile, cheltuielile, mesele, programul sau activitatile copilului. Orice, mai putin relatia voastra. Si totul, nu-i asa?, pentru binele suprem al copilului.

Dispozitivele interioare de alarma incep sa se puna in functiune, sa tiuie, pentru ca mai apoi sa urle. Avertizeaza treptat cod verde, cold galben, cod portocaliu si in cele din urma cod rosu de zgaltairi violente, descarcari emotionale si rupturi chinuitoare. Celalalt are pe altcineva care il face sa se simta vazut, dorit si iubit.

Pentru tine - Tradare. Infielitate. Adulter. Inselaciune. Cum mi s-a putut intampla asta tocmai mie? 

Adulterul atinge cele mai inalte cote in perioada postpartum. Sunt cupluri care fac dragoste abia dupa un an de la nasterea copilului sau de 2-3 ori pe an.
In cele din urma poate fi despre iesirea din letargie. Despre reinventare. Despre trecerea la un alt nivel.

1. E important unde doarme copilul, dar si mai important unde doarme sotul! Ramaneti impreuna in patul vostru!

Mai toate viitoarele si proaspetele mamici pe care eu le intalnesc de 8 ani incoace in cursuri, consultatii etc. si sa tot fie peste vrreo 3000, sunt macinate de grija chestiunii referitoare la unde e mai bine sa doarma copilul - la el in camera, cu amandoi parintii in dormitorul conjugal sau doar cu ele in dormitorul copilului. Dintre ele, cele mai multe ajung sa opteze pentru a treia varianta. Initial, pentru primele 1-2 saptamani. In realitate, pentru 2-3-5-16 ani. In tot acest timp, sotul o alta canapea sau pat din casa voastra sau alta asteapta sa-ti primeasca sotul.

Stiu, stiu, stiu, aveti o multime de motive pentru care sa procedati astfel. Bebe e mic. Se trezeste des. Sotul merge la serviciu. Sforaie. Sunteti obosite. Nu mai aveti chef de sex. Cel mai bine va odihniti langa copil. s.a.m.d.

2. Luati-va periodic reciproc pulsul a ceea ce inseamna sa fii parinte si partener deopotriva!

Cum e pentru tine sa fii tata (mama)? Ce iti pace cel mai mult la a fi tata/ mama? Dar cel mai putin? La ce te asteptai? Ce s-a schimbat la noi? Unde esti, iubita mea/ iubitul meu? De ce nu te mai gasesc? Unde ne-am ratacit? Unde iti e greu? De ce anume ai nevoie? Cum te-as putea ajuta? La cine am putea cere ajutor? - sunt doar cateva intrebari care pot aduce unele dintre cele mai revoltatoare raspunsuri pentru fiecare dintre voi.

Atentie! nu e o discutie doar de dragul discutiei, pe care o purtam asa intr-o doara la volanul masinii sau cu bebe in brate. E una dintre cele mai de impact si mai vitale discutii pentru relatia voastra in cazul in care va ascultati unul pe celalalt, fara sa va dati la gioale unul altuia, si mai important sa tineti cont si sa le implementati in relatia voastra.  De multe ori, in spatele acestor raspunsuri sunt strigate de ajutor - Mi-e dor de tine. Am nevoie de tine. Vreau sa ma vezi. Priveste-ma! Iubeste-ma! 

Relatia de cuplu nu e ceva ce merge de la sine. Necesita efort, intentie si atentie,

Make love, not war/

I know you've heard before

Love is the answer . (John Lenonn)

Pasarea ascunsa in piatra sau Copiii si Joaca, Arta si Brancusi

Ca Brancusi a fost si ramane un fenomen, nu-i de mirare.

Ca cei mici se pot bucura de arta lui asa cum le place lor, prin joaca si descoperire, este o sansa nemaipomenita. Aproape ca nimeni nu se (mai) poate astepta de la o combinatie atat reusita intre Arta si Joaca, intre cunoscut si inovatie, arta si inginerie, intre cei mari si cei mici, intr-o locatie din pacate, destul de perimata pentru multi dintre noi cum este cea a Muzeului National de Arta din Bucuresti. Zilele acestea, muzeul a gazduit workshop-ul de sculptura pentru copii - Pasarea ascunsa in piatra, despre care vreau neaparat sa va povestesc. Asa chestii minunate am trait acolo cu copiii ca inca nu m-am dezmeticit prea bine.

Biletul de intrare? Sa nu va vina sa credeti. Chiar, doar 10 Lei. Ieftin, dom'le, dincolo era mai scump.

In primul rand a fost o experienta senzoriala magnifica.

Priviti, Masa Tacerii a lui Brancusi, intr-o versiune adaptata contemporaneitatii si copiilor. Copiii isi introduc mainile prin gaurile de pe marginile laterale ale mesei pentru a descoperi in interiorul ei, doar cu mainile, obiecte confectionate din materiale diferite. Piatra, lemn, marmura (etc) - materia prima cu care lucra Brancusi. 

    Iar aici, uitati-va cat de tare e faza asta. Fiecare copil priveste printr-un dispozitiv incorporat intr-o replica a Coloanei Infinitului, diferite imagini din opera lui Brancusi. Prin fiecare binoclu, ei vad alta creatie de-a Maestrului - Madame Pogany, Muza Adormita, Coloana Infinitului..

Muza Adormita - Brancusi

     Mie Muza Adormita mi-a taiat respiratia. Nu stiu sa imi aduc aminte de vreo opera de arta care sa fi avut un asemenea efect asupra mea. A fost pentru mine asa un mixt de dor, de liniste, de pace, de iubire, de tristete si blandete, toate in acelasi timp.

    Si apoi ustensilele (pile, perii) si bancurile de lucru in lemn, in marmura, in bronz. Si toate astea ne-au lasat se le incercam. Sa simtim lemnul si rumegusul care ramane in urma. Sa il amprentam cu forta si fiinta noastra. Doamne, cum a putut fi! E o bucurie launtrica de fuge prin toate colturile.

Apoi, a fost joaca. Multa. Un puzzle din piese de lemn din care sa (re)construiasca Coloana Infinitului. 

Iar doamna aceasta a stat numai printre ei. Cu blandete si caldura. A indurat tot haosul copiilor. Intruchiparea bunatatii si randarii. Va jur.

Aaaaah! Si desigur. Credeati ca lipsea?! Nu, nu, nicidecum. E aici.

Poarta Sarutului - Brancusi.

Multumim, Maestre!

De Camelia Chetu - Motherhood Center

Te-ai intrebat vreodata ce e in spatele numelui copilului tau?

     Cum ai aflat ca esti insarcinata, cum cei din jur te si asalteaza cu intrebari de genul: Ce o sa fie - fetita sau baietel? Te-ai gandit deja la nume? Ce nume o sa ii dai? Vrand, nevrand, chiar inainte de a afla sexul copilului, pornesti in cautarea unui prenume. Un intreg demers de cercetare, apoi de structurare a unei liste scurte cu mai multe prenume dorite si in final, alegerea!
Cercetarea incepe cu consultarea unor surse de inspiratie.

     Iata mai jos cele mai frecvente 10 surse de inspiratie folosite in alegerea prenumelui copilului:

1. Prenumele unei rude - strabunic (a), bunic(a), sora/frate, matusa/ unchi - incluzand aici si prenumele unui alt copil care a murit de mic
2. Prenumele nasului sau nasei
3. Prenumele unui V.I.P. - vedete - actori, cantareti, oameni de afaceri, personalitati de succes - politicieni, compozitori, pictori etc.
4. Prenumele unui fost/ unei foste iubite (desigur, fara ca argumentarea acestei alegeri sa fie facuta cunoscuta nici copilului si cu atat mai putin celuilalt parinte).
5. Prenumele unor personaje din mitologie, opere literare, muzicale sau din filme
6. Prenumele unei persoane din viata reala, care fara a se incadra in categoria VIP, dar pe care o admiri foarte-foarte mult (ex.: prenumele profesoarei de matematica, prenumele unei colege din echipa ta de handbal, prenumele celei mai bune prietene de-a ta etc.)
7. Prenume "la moda" (Mai tii minte perioada cu Filip, Matei, Alexia, Eva, Nicolas si Andreas? Atunci stii exacte la ce anume ma refer.)
8. Prenume care sunt mai aparte, mai putin intalnite (ex. Oliver, Suzana etc.)
9. Prenume inventate
10. Internet, respectiv dictionare online de prenume, in functie de semnificatia lor (ex.: Simona (provenienta ebraica) = ascultatoare sau Letitia (provine din expresie latina) = bucurie).

    Oricum ar fi, atunci cand, ca parinti, alegem prenumele copilului - unul sau doua - iar, nu-i lor de intamplare si aleatoriu. Prenumele ales(e) copilului exprima cel mai limpede tipul de proiectie parentala sau altfel spus, dorintele si/ sau fantasmele parintilor cu privire la copil. Adica, daca aleg sa ii dau fiicei mele numele Simona, dupa Simona Halep de exemplu, pentru ca o admir pentru spiritul sau sportiv si culmile celebritatii pe care a ajuns,  nu fac altceva decat sa o insarcinez cu o  executarea unui mandat, respectiv sa faca sport de performanta, sa ajunga campioana, sa fie foarte competitiva. Daca ii dau fiului meu numele dupa un criteriu narcisic, voi alege un nume la moda si implicit il mandatez prin acest aspect identitar sa fie un baiat, iar mai tarziu un barbat la moda, in trend cu moda vremii.

    Cu totul altfel stau lucrurile atunci cand, sa zicem ca, Doamne fereste! si bat in lemn de noua ori in timp ce scriu randurile astea, mi-ar fi murit un copil si dupa ceva timp, raman insarcinata si aleg sa-l numesc pe acesta dupa cel decedat. Faptul ca cei doi copii ar ajunge sa imparta acelasi prenume i-ar leaga in mintea mea si nu numai, niste fire invizibile, cel de-al doilea copil fiind un fel de extensie a celui dintai, pe care ar ajunge sa-l incorporeze intr-o oarecare masura. Ar fi deci, un copil de substitutie sau reparatie, iar alegerea acestui prenume ar fi o modalitate de a-l tine aproape, prezent, in viata mea, de a nu-i da drumul. Prenumele devine asadar, un mecanims de transmitere psihica.

    Legatura aia mitologica stransa a unei mame cu unul dintre fiii sai comparativ cu celelalte relatii pe care le are cu ceilalti este lesne de patruns atunci cand aflam ca acest baiat poarta numele iubitului din adolescenta al mamei. E acolo o altfel de tandrete, o altfel de conectare si emotie.

    Prenumele copilului tau vorbeste despre tine (despre dorintele, asteptarile, fantasmele tale) si despre el. Vorbeste despre apartenenta lui religioasa, sociala, culturala si economica. Este primul lucru pe care il spune atunci cand este intrebat despre sine insusi. Asa ca datorita continutului sau, gandeste-te de doua ori inainte de  a i-l alege, pentru ca sensul e cu totul diferit de cel pe care il gasesti pe net.

     

 Pe tine ce anume te-a inspirat sa alegi prenumelui copilului tau?

Drd. Psih. Camelia Chetu - www.motherhood.ro, Motherhood Center

Copiii cauta adevarul despre cum a fost sarcina pentru mama lor

   
  "- Mami, eu cum am aparut in viata ta? Cum a fost cand ti-ai dat seama ca esti insarcinata si ca o sa ai un copil? Si cum ai stiut ca erai insarcinata? Si tu ce ai vrut sa fiu eu - fetita sau baietel?"

    Vine un moment in care copiii pun cu inocenta si curiozitate aceste intrebari si asteapta cu sufletul la gura raspunsurile parintilor lor. Este indiscutabil faptul ca toti copiii isi doresc si au nevoie sa fie si sa se stie doriti si iubiti din prima clipa de catre parintii lor, iar aceasta prima clipa e mult in urma pe axa timpului fata de momentul nasterii sau de momentul in care sunt tinuti in brate de ei pentru prima data. Continutul si forma raspunsurilor pe care le primesc sunt pastrate pentru multa vreme, uneori pentru toata viata, in memoria lor. Raman in ei cuvintele, sensul pe care il asociaza cuvintelor, tonul, intonatia, privirea si intensitatea emotiei traite. Cauta confirmarea a ceea ce este deja in ei si a ceea ce stiu de fapt intr-o maniera implicita. De aceea, revin din nou si din nou cu aceste intrebari. 

     Dar oare atunci cand li se raspunde la aceste intrebari, (re)descopera toti iubirea parintilor? Cati dintre copii au fost totusi  nedoriti de unul dintre parintii lor? Sau de ambii? Cate mame nu si-au blestemat zilele ca au ramas gravide cu un nou copil? Ca poarta copilul unui barbat pe care nu il iubesc? Ca nu e momentul potrivit pentru a ramane insarcinate? Cati copii nu au trait inca din cele mai timpurii stadii ale dezvoltarii lor intrauterine amenintarea de a fi avortati? Tehnologia in domeniul prenatal a adus o gramada de beneficii valoroase facilitand monitorizarea dezvoltarii fetale, diagnosticarea timpurie a malformatiilor fetale sau identificarea sexului fatului. Sa afli, gravida fiind, ca fatul sufera de o anomalie cromozomiala sau de alta natura, te umple pe buna dreptate pana la refuz de anxietate contaminand atasamentul prenatal matern, caci intr-un fel se manifesta atunci cand iti doresti copilul, cand dezvoltarea lui in pantecele tau decurge normal, cand nu ai antecedente de pierderi perinatale, cand toate planetele macro si microuniversului tau se aliniaza in armonie si intr-un cu totul alt fel intr-un asemenea context. 

   Era un cantec pe vremuri, ale carui versuri sfaseietoare spuneau asa: Si nimeni nu ma vrea/ Nici chiar maicuta mea...Cum ramane cu ei? Aceste experiente lasa urme mult mai adanci in structura psihica a copilului, a adultului de mai tarziu decat si-ar putea vreodata  cineva imagina, caci el va purta amprentata in suflet, la nivel de memorie celulara, de carne cruda pecetea neiubirii si va fi in cautarea acestei prime mari iubiri.
Asa ca, nu-i raspunde intr-o doara, ci dimpotriva, fa-ti timp si creeaza un spatiu deschis si cald pentru aceste momente. Nu-i raspunde ironic si nici macar in gluma. Spune-i adevarul, pentru ca este deja in el. A-l minti va duce la un conflict interior care ii va macina unitatea fiintei sale, destructurandu-l. Raspunde-i cu intelepciune, empatie si cu multe argumente - informatii despre context, despre tine si emotiile tale de atunci. Poate ca la inceput cand ai aflat ca esti insarcinata, te-ai speriat ingrozitor. Poate ca ti-ai pus o serie de intrebari - Sunt atat de tanara, abia am terminat scoala, cum o sa ma descurc sa am grija de un copil care va avea tot timpul nevoie de mine?/ Ce o sa fac cu serviciul? Abia m-am pus pe picioare si imi place atat de mult ceea ce fac./Cum o sa cresc copilul fara tata? Sunt necasatorita si in plus, m-am si despartit de baiatul cu care am ramas insarcinata? Dar usor-usor de-a lungul sarcinii, intrebarile au inceput sa isi gaseasca raspunsuri, emotiile au capatat si alte forme. Starea emotionala s-a diversificat si condimentat pe alocuri poate cu entuziasm, incantare, bucurie.... Nu omite detaliile acestea. Vor fi ancore sigure pentru increderea lui in sine. 

   
     

    Atasamentul prenatal matern ca relatie unica si afectuoasa ce se dezvolta intre gravida si fatul ei (M. Muller, 1993), caracterizata prin comportamente specifice de afiliere si interactiune (M. Cranley, 1981), care graviteaza in jurul iubirii fata de fat, este o variabila semnificativa in adoptarea de catre viitoarea mama a practicilor sanatoase pe parcursul sarcinii (ex. alimentatie adecvata, sport, renuntare la tutun sau/si alcool, droguri etc.) si deci, a sanatatii copilului, precum si a tranzitiei cat mai rapide si firesti spre atasamentul postnatal mama - bebelus. Iubirea unei mame pentru copilul ei incepe odata cu aflarea vestii ca este insarcinata si se dezvolta pe tot parcursul relatiei lor. 
     Ca gravida, te invit ca pe parcursul sarcinii sa scrii intr-un caiet special de tipul jurnalului, despre trairile si gandurile care te incearca, despre cum iti este din punct de vedere fizic - greturi, varsaturi, dureri de spate etc., despre cine iti este aproape si despre nevoile tale. In acest fel, cand peste ani, copiii iti vor pune intrebarile de mai sus, vei putea sa le oferi raspunsuri bazate pe fapte reale si nu pe tot felul de improvizatii, conducandu-i spre acceptare, iertare si vindecare.





Drd. Psih. Camelia Chetu este psihoterapeut, coordonator Motherhood Center si in prezent desfasoara o ampla cercetare de doctorat in domeniul Psihologiei Prenatale pe tema Optimizarea atasamentului prenatal la gravidele cu istoric de avort spontan.

Tu ce-ai parcat pe dreapta tot anul?

     Cei mai multi dintre noi ne traim in general viata apasand pana la capat pedala acceleratiei. Schimbam din scurt vitezele pentru a ne indeplini cat mai mult din sarcinile zilnice. Dusul copiilor la gradinita sau la scoala, fuga la birou, cumparaturile si pregatirile de-ale gurii, luatul copiilor de la gradinita sau/ si scoala - toate se intampla in viteza si cu ochii pe ceas. Totul e calculat la minut. La scoala nu poti intarzia nici cand il lasi, nici cand il iei, iar la birou nici atat. Pana si la clasa de sport nu te mai primeste instructorul daca nu ai venit la timp. Indiferent de scuza. Si pe buna dreptate1 Pierzi incalzirea si apoi riscurile sunt mai mari. 

     Sa  schimbi brusc viteza din treapta a cincea in prima treapta are consecinte grave nu doar pentru masina, indiferent de marca, anul de fabricatie, numarul de kilometri sau motorul sau, ci si pentru fiecare dintre noi. Ori cam in situatia asta ne aflam in perioada sarbatorilor de iarna. Magazinele se inchid. Salile de cinema la fel. Scenele teatrelor se cufunda in intuneric. Plecam mai cu totii acasa la parinti, cu prietenii la munte sau doar in scurte vizite. Orasele sunt mai amortite ca niciodata. Pana si ticaitul ceasului este altul. Intre tic si tac e destula vreme.

     Asa ca ce-ti uram noi tie este sa faci de sarbatori tot ce ai vrut de-a lungul anului si ai parcat deoparte pentru ca Nu am timp. Nu acum. Ce o fi cu timpul asta care nu ne mai lasa niciun ragaz? Nu aici. Trebuie sa ajung in alta parte. Sunt grabit. Nu pot. Altcandva. Mi-e imposibil. Imi pare rau. Asta trebuie sa fac acum, iar asta mai poate astepta. 

Pentru cei mai multi dintre noi e vorba despre lucruri simple. Mai multe sau mai putin.
Eu am parcat destule pe dreapta. La cat am exersat parcarile la scoala de soferi si in trafic, sunt brici.

Asa ca lista cu cea am vrut sa fac tot anul si  am parcat mereu deoparte din trei sau mai multe manevre, aaaah! motive e una plina:

1. Sa citesc carti de Fictiune, Autobiografii, Arta sau Jurnale. Chiar si seria care-i place fiica-mii - Jurnalul unei pustoiace. Orice in afara de literatura de specialitate sau ce imi trebuie pentru serviciu.

2. Sa imi petrec toata ziua in pat, din care sa ma dau jos doar pentru a merge la toaleta. Sa ma hranesc cu dragoste, cu filme, apoi din nou cu dragoste. Sa colorez cu copiii carti intregi in timp ce ascultam melodiile noastre preferate. Sa mananc in pat micul dejun, pranzul si cina pe care sa mi le serveasca desigur, altcineva.

3. Sa ma duc la clasa preferata de sport la care nu reuseam sa ajung pentru ca unul dintre copii trebuia recuperat de la scoala. Si apoi sa mai stau la inca o clasa. Sa fac exces de sport. Dupa care sa stau pe indelete in sauna. Sa imi pun repetat masti cu argila pe fata si sa nu ma faca ceilalti sa rad.

4. Sa dau ceasul jos de la mana pentru a uita de timp.

5. Sa las sau sa uit telefonul acasa si sa nu imi pese. Sa-i provoc pe ceilalti sa se gandeasca unde as putea fi, dupa care sa ma caute si sa ma gaseasca. 

6. Sa ma joc cu copiii ce si cat vor ei pana mi-or zice Lasa-ne! Ne ajunge! Ne-am jucat prea bine, prea mult. E dureros adevarul din gura si ochii copilului: Mami, nu mai esti asa jucausa cum erai tu! Asa ca vreau sa ma joc si in culcare si-n sculare. Am zis.

7. Sa ma vad pe indelete cu oameni vechi si noi si sa ne dechidem reciproc portile pentru a ne colinda interioarele.

     Umple-ti sufletul cu tot ce ai vrut sa faci tot anul si ai parcat pe dreapta!



Psih. Camelia Chetu
Coordonator Motherhood Center

Ranile separarii se cer vindecate. Altfel, supureaza la nesfarsit.

     Fie ca te reintorci la lucru dupa concediul pentru cresterea si ingrjirea copilului, fie ca el intra la gradinita sau la scoala, vei pleca de langa el si el de langa tine pentru o anumita bucata de timp, pentru cateva ore, pentru ca ulterior sa va regasiti unul pe altul in iubirea voastra.

   Tie ce imagini iti apar in minte cand te gandesti la cele dintai momente in care ai trecut printr-o separare? Poate sa fi fost vorba despre parintii tai, bunica, bona ta sau oricare alta persoana de care te simteai legat, atasat. Gandeste-te la cea mai veche dintre separari pe care ti-o poti aminti. - Este o intrebare pe care o pun adesea in grupurile de mamici de la atelierele se separare si stimulare senzoriala prin joc.

Raspunsurile primite evoca figurile unor copii de varste diferite, in hohote de plans, tipand Nu ma lasa!, langa usa casei sau cu obrazul lipit de geam, zbatandu-se in bratele celor carora ramaneau, facand cu mana si uitandu-se lung dupa figura mamei care se facea din ce in ce mai mica.

Cand apare anxietatea de seprare si ce e cu ea de e atat de importanta pentru echilibrul nostru in viata?

Adesea, a cunoaste si a intelege starea de fapt a lucrurilor (constientizare cognitiva) faciliteaza trecerea la constientizarea emotionala, acceptarea si integrarea vindecatoare a experientei.
Bun. 

Sa o luam pe rand. Cu primul pas. Aici.

Fatul creste si se dezvolta in mediul intrauterin, intr-o stare de simbioza totala cu mama sa. Dupa ce se naste, bebelusul este inalt dependent de mama si de ceilalti in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor sale. Daca m-as uita prin albumul vostru de fotografii de familie din primele luni ale bebelusului, cum v-as vedea? Si pentru ca am vazut multe albume foto si am insotit multi clienti in procesul separarii, stiu ca v-as vedea foarte lipiti fizic si nu numai unul de celalalt, mai tot timpul cu bebe in bratele tale.  

Apoi, pe masura ce creste, de la o luna la alta, copilul face diferite achizitii motrice - se intoarce de pe burta pe spate si de pe spate pe burta, sta mai intai in sezut cu sprijin, apoi fara sprijin, merge de-a busilea, se ridica in picioare, merge in picioare, sare, se catara etc. Fiecare dintre acestea este metaforic vorbind, un permis de trecere de la un nivel de autonomie la altul - ex.: se indreapta spre ce jucarie vrea, nu mai este exclusiv dependent de adult sa-i dea jucaria dorita. Daca m-as uita prin acelasi album foto (ne imaginam unul in care  sunt puse toate pozele), la pozele cu bebe avand aproape 1 an sau mai mare, ce/ cum v-as vedea?  La o oarecare distanta unul de celalalt. Nu ca iubirea  sau nevoia de conectare ar fi disparut, ci pentru ca bebe e la un alt nivel de dezvoltare.

Ei bine, desprinderea de adult, autonomia acesta nu este doar de ordin fizic, ci si emotional. Si ai vazut cat de frustra(n)t este in perioada in care copilul face o achzitie, nu-i asa?! La fel stau lucrurile si pe plan emotional. Cele 2 planuri nu coincid mereu ca dezvoltare in timp. Desi, fizic a reusit sa faca achizitiile care sa ii permita sa se distanteze de figura de atasament si sa se indrepte spre ce vrea el, emotional ii e de cele multe ori, mai greu, iar cand spun de cele mai multe ori, nu e ca si cand ar exista la Institutul de Statistica niste rapoarte care sa confirme sau sa infirme cele spuse, ci pentru ca acest de cele mai multe ori tine de tipul de atasament. Da, sunt mai multe variabile implicate in ecuatia anxietatii de separare la copil, iar atasamentul e una dintre ele. Un atasament sigur implica un anumit tip de separare, un atasament nesigur (anxios/ evitant) duce la alt tip de separare, iar un atasament dezorganizat la un cu totul alt tablou al separarii.

Si pentru ca relatia dintre voi este o diada, in care fiecare are propria sa experienta a conectarii si deconectarii de celalalt, in separare e deopotriva vorba despre tine si bebelusul tau. Propria ta experienta timpurie a separarii, ca si copil, de mama sau bunica ta isi lasa acum amprenta asupra felului in care gestionezi, simti si traiesti situatia reintoarcerii la serviciu, a lasarii copilului cu bona sau bunica, a integrarii lui in gradinita sau scoala. Este asadar, o ocazie excelenta de a iti vindeca propriile tale rani si a-ati sustine copilul in interdependenta sa.

Ranile separarii se cer vindecate. Altfel, supureaza la nesfarsit. Este o iluzie sa crezi ca exista retete universal valabile de a face fata anxietatii de separare. Ce e bun si potrivit pentru altul, poate sa nu mearga la tine. Afla de ce anume ai tu nevoie si nu te opri. Treci la urmatorul pas: satisfacerea nevoii. Si aici e de multe ori cu cantec. Mecanismele de autosabotaj functioneaza ca niste paznici de seama facand dificila schimbarea si metabolizarea ei.  Numai asa iti vei putea ajuta autentic copilul sa se separe usor-usor de tine, intorcandu-se ca un bumerang la tine pentru a-si lua ce are nevoie de la tine si deopotriva, pentru a-ti oferi ce ai tu nevoie.

Drd. Psih. Camelia Chetu
Motherhood Center


www.motherhood.ro
Cabinet Individual de Psihologie Chetu Camelia